Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Alexandru Tomescu cântă Bruch la Sala Radio

Alexandru Tomescu cântă Bruch la Sala Radio

Publicat de Rotar Mirela, 14 octombrie 2025, 15:11

Vineri, 17 octombrie, Alexandru Tomescu, violonistul român al cărui nume nu mai are nevoie de nici o prezentare, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România de 23 de ani, va interpreta alături de Orchestra Națională Radio unul dintre cele trei concerte pentru vioară considerate „pietre de temelie” ale repertoriului romantic: Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră semnat de compozitorul german Max Bruch.

Evenimentul de la Sala Radio se va desfășura sub bagheta uneia dintre cele mai apreciate dirijoare la ora actuală pe scenele internaționale: Jessica Cottis, dirijor principal și director artistic al Orchestrei Simfonice din Canberra (Australia) și colaborator artistic al Västerås Sinfonietta (Suedia). Jessica Cottis colaborează constant cu orchestre de top ale lumii, precum London Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Sydney Symphony, Los Angeles Philharmonic ș.a.

În programul de la Sala Radio, veți mai asculta O noapte pe muntele pleșuv, partitură semnată de Musorgski și Simfonia nr. 5, creație a compozitorului britanic Ralph Vaughan Williams.

Ca multe creații din istoria muzicii, Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră semnat de Bruch are o poveste inedită. Cunoscut inițial drept un bun creator de lucrări corale, Bruch s-a temut de eșecul concertului său pentru vioară și a retras prima versiune, lucrând mult timp la prelucrarea partiturii până a ajuns să fie mulțumit. Un rol important în geneza concertului l-a avut și celebrul violonist al vremii, Joseph Joachim, care a sugerat mai multe modificări tehnice. Bruch i-a dedicat în final creația sa lui Joachim, care a și interpretat pentru prima oară noua versiune, ca solist, în 1868, la Bremen. Compoziția a devenit celebră și, deși a mai compus încă două concerte de vioară și un total de aproximativ 200 de lucrări, acest concert a rămas în istorie ca cea mai cunoscută și apreciată partitură a sa: „Toată viața mea am fost compozitorul unui singur concert, de parcă restul nici n-ar exista”. În 1867, fără a bănui succesul care urma, Bruch a vândut drepturile sale de autor pentru o sumă modestă. A fost cântat de toți marii violoniști ai lumii, de la Menuhin și Oistrakh, până la Mutter, Perlman și Hahn.

Jessica Cottis Foto Gerard Collett

Personalitate fascinantă și complexă, Jessica Cottis are o pasiune pentru fluturi și a crescut la ferma familiei din sud-estul Australiei, fiind interesată în special de relația dintre muzică, natură și știință. A susținut cursuri de măiestrie pentru Royal Philharmonic Society și Royal Academy of Music și a condus cursuri pentru femeile dirijor, pentru Royal Opera House (Londra). Este colaboratoare frecventă a posturilor de radio și televiziune BBC, comentând o gamă largă de subiecte legate de artă.

Jessica Cottis și-a început cariera muzicală ca organistă, pianistă și trompetistă. Distinsă cu mențiunea „first class honours” (la Universitatea Națională Australiană), și-a continuat studiile la Paris, cu organista franceză Marie-Claire Alain. După ce o accidentare la încheietura mâinii i-a întrerupt cariera de interpret, ea a început studiile de dirijat orchestră la Royal Academy of Music din Londra, studiind cu Sir Colin Davis și Colin Metters. A devenit apoi dirijor asistent pentru BBC Scottish Symphony Orchestra și Sydney Symphony Orchestra.

Pe 2 iunie 2025, violonistul Alexandru Tomescu a cântat în Capela Sixtină, la Vatican, Bach și Balada lui Ciprian Porumbescu, în prezența Papei Leon al XIV-lea, într-un eveniment solemn în memoria Cardinalului Iuliu Hossu.

După o carieră bogată realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume – Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru Tomescu a fost aplaudat în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private.

A devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier, a cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional, a cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici.

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI și ce surse îi hrănesc inspiraţia.

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit în folosință vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument, misiune îndeplinită în primul rând prin turneele sale naționale.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.salaradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Sursa: Serviciul  Comunicare  şi  Relaţii  Publice SRR

Ravel – 150 de ani de la naștere, deschide stagiunea Orchestrei Naționale Radio
Radio România marți, 7 octombrie 2025, 14:21

Ravel – 150 de ani de la naștere, deschide stagiunea Orchestrei Naționale Radio

Vineri, 10 octombrie (ora 19:00), primul concert al noii stagiuni (2025-2026) prezentat de Orchestra Națională Radio, este un eveniment 100%...

Ravel – 150 de ani de la naștere, deschide stagiunea Orchestrei Naționale Radio
Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 18:20

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural

Emisiunea Pagini de istorie, una dintre producțiile emblematice ale Radio România Cultural, a împlinit, pe 6 octombrie, 35 de ani de difuzare...

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 15:08

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio

După succesul de la Festivalul Enescu – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber,...

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Radio România joi, 2 octombrie 2025, 18:19

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov

Editura Casa Radio lansează audiobookul Ploaia, în amintirea norului de Dinu Flămând, în cadrul evenimentelor prilejuite de Festivalul Limba...

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Radio România vineri, 26 septembrie 2025, 13:25

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră spectacolul SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor la Radio România Cultural, marți, 30...

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”
Radio România marți, 16 septembrie 2025, 15:15

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași

Ediția a cincea ● 17 – 21 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași
Radio România luni, 15 septembrie 2025, 14:08

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio

 Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de toamnă decât un concert de muzică bună? După o frumoasă participare la Festivalul Internațional...

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:42

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic

   Gala Tânărului Actor HOP, ediţia a 28-a şi-a anunţat câştigătorii, iar Teatrul Naţional Radiofonic – TNR a găsit Vocea...

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic