România, cu Szőcs Berni în echipă, s-a calificat în optimile Campionatului European

Publicat de Rotar Mirela, 14 octombrie 2025, 20:01
Echipa feminină de tenis de masă a României, al cărei lider este târgumureşeanca Szőcs Bernadette, şi-a asigurat prezenţa în optimile de finală ale Campionatului European de la Zadar, din Croaţia, după ce a câştigat ambele meciuri disputate în faza grupelor, 3-0 cu Ţara Galilor şi 3-1 cu Luxemburgul.
În urma calificării în primele 8 echipe ale continentului, România, vicecampioana europeană en-titre, a obţinut biletul pentru Mondialele pe echipe de anul viitor, de la Londra.
Şi formaţia masculină a ţării noastre s-a calificat în optimile competiţiei de la Zadar, în urma celor două victorii cu 3-0, obţinute în faţa Olandei şi Slovaciei. Atât fetele, cât şi băieţii îşi vor afla, marţi seara, adversarii din optimilele de finală.
Autor: Valeriu Voaideş