Victorie și înfrângere în FIBA Europe Cup la baschet masculin

Publicat de Rotar Mirela, 16 octombrie 2025, 11:46
Vicecampioana țării, CSM Oradea și CSM Corona Brașov joacă în grupa C din FIBA Europe Cup la baschet masculin, alături de: Aliağa PetkimSpor Kulübü Izmir din Turcia și Petrolina AEK Larnaca BC din Cipru.
Meciurile etapei inaugurale s-au disputat miercuri, 15 octombrie: Aliağa PetkimSpor Izmir – Corona Brașov 85-74, la Izmir și CSM Oradea – Petrolina AEK Larnaca 89-75 (FOTO), la „Oradea Arena” din Oradea.
Runda a doua se va desfășura miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, cu jocurile: Petrolina AEK Larnaca – Aliağa PetkimSpor Izmir (la Larnaca) și Corona Brașov – CSM Oradea (în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov).
La sfârșitul sezonului regulat, câștigătoarele celor 10 grupe se vor califica în faza a doua a grupelor (K, L, M și N), la fel ca și cele mai bune șase formații de pe locul secund. Apoi, primele două clasate în cele patru grupe (K, L, M și N) își vor asigura prezența în sferturile de finală.
Autor: Septimiu Cioloboc