Congresul Internațional de Salvare montană din 2027 se va desfășura în premieră, în Romania

Publicat de Stan Lucian, 21 octombrie 2025, 12:00
Săptămâna trecută s-a desfășurat în Jackson Hole, Statele Unite, Congresul ”Comisiei Internaționale de Salvare Alpină”, unde a fost prezentă și delegația României.
Cu acest prilej conducerea Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România și-a depus candidatura pentru a organiza acest eveniment, cel mai mare pe plan mondial în salvarea montană, în premieră, în Romania.
Președintele Asociației, Sabin Cornoiu, a precizat pentru Radio Târgu Mureș că locația este stațiunea Sinaia, unde Salvamont România a mai organizat anul trecut întrunirea internațională a salvatorilor pe pârtiile de schi:
„Am avut ocazia să ne susținem toate punctele de vedere, să votăm recomandările care s-au lansat și care trebuie introduse în activitatea de salvare muntană, normele tehnice, iar la final ne-am depus candidatura pentru a desfășura acest congres peste doi ani în România. Deci la anul ne vom întâlni cu specialiștii în Innsbruck, în Austria, iar în 2027 acest congres îl vom desfășura în România. Este o recunoaștere pentru activitate foarte bună de salvare din țara noastră.”
Delegația României a prezentat la Congresul din SUA și o inovație în salvarea montană prin intermediul dronei, care a fost extrem de bine apreciată de participanți.
Autor: Valeriu Russu