Începe depunerea cererilor pentru ajutoarele de încălzire, însă beneficiarii sunt tot mai puțini

Publicat de Rotar Mirela, 22 octombrie 2025, 11:49
Este ceea ce estimează reprezentanții direcțiilor de asistență socială după ce plafonul a rămas neschimbat în ultimii ani, în timp ce veniturile populației au crescut.
La Târgu Mureș, depunerea cererilor va debuta la 1 noiembrie și, la fel ca în anii trecuți, pe parcursul întregii luni vor exista două puncte în care târgumureșenii își vor putea depune dosarele.
Totodată, acestea se pot trimite prin email, informează directorul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, Andreia Moraru:
,,Se începe, conform legii, primirea de dosare de la 1 noiembrie. Ca și în anii trecuți, vom avea și la Casa de Cultură Mihai Eminescu un spațiu amenajat special pentru primirea dosarelor în luna noiembrie. Începând cu luna decembrie, primim cererile doar la registratura Direcției de Asistență Socială. De asemenea, se pot trimite aceste dosare și prin email.”
Ajutorul pentru încălzire se acordă persoanelor care folosesc gaz, energie electrică, sistem centralizat de termoficare sau lemne pentru încălzirea locuinței și care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.
Beneficiază familiile al căror venit net lunar pe membru nu depășește 1.386 lei, respectiv persoanele singure cu venit lunar de până la 2.053 lei.
Fiecare beneficiar este strict verificat și la ANAF, iar dacă mai are și alte proprietăți sau autovehicule noi, este exclus de la această facilitate.
În ultimul an, numărul beneficiarilor a scăzut cu peste 30%, mai spune directorul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Târgu Mureș, Andreia Moraru:
,,Se face interogare în baza de date a ANAF-ului iar dacă este mai mult de o proprietate, inclusiv o anexă la gospodărie, dacă terenurile sunt cu o suprafață mai mare, dacă autoturismul sau motocicleta sunt cu o vechime mai mică de 10 ani, atunci nu primește ajutorul. De asemenea, dacă solicitantul are utilaje agricole sau de prelucrare a lemnului, terenuri sau are depozite bancare cu mai mult de 3.000 de lei, nici atunci nu primește. Cel mai probabil că anul acesta vor primi mai puțini pentru că neschimbându-se plafonul de venit e tot mai puțină lume care respectă aceste condiții. Anul trecut am avut în jur de 1.200 de cereri pentru ajutorul de încălzire iar acum doi ani am avut 1.800.”
Solicitanții pentru ajutorul de încălzire trebuie să depună în dosare, pe lângă cerere, și o declarație pe propria răspundere la Direcția de Asistență Socială, însoțite de documente care să ateste componența familiei și veniturile nete, iar dacă pe durata acordării ajutorului intervin modificări, acestea trebuie anunțate.
La Sfântu Gheorghe, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei a demarat procedura de depunere a cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire care se acordă pentru lunile noiembrie-martie 2025–2026.
Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției între zilele de 1 și 20 ale fiecărei luni.
Autor: Cristina Bulbescu