Astăzi urmează să fie publicate rezultatele examenului de Rezidențiat de la Tg.Mureș
Publicat de APETRI MARGARETA, 18 noiembrie 2025, 12:02
Ministerul Sănătății a organizat duminică, 16 noiembrie, concursul național de intrare în Rezidențiat pe loc și pe post pentru domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.
În Centrul universitar Târgu Mureș s-au înscris la concurs peste 830 de candidați, pe 500 de locuri și 45 de posturi, 65% dintre candidați vizând locuri la Medicină generală.
Examenul a decurs fără probleme, iar contestații au fost mai puține față de alți ani.
Notele vor putea fi cunoscute doar după aprobarea oficială venită de la Ministerul Sănătății, precizează pentru Radio Tg.Mureș rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof.univ.dr Leonard Azamfirei:
„Rezidențiatul a decurs în condiții absolut normale, fără nici un fel de incident, nici de natură administrativă, nici a activității propriu-zise de examen din partea absolvenților. Am trecut cu bine și peste perioada de contestații care au fost mai puține ca în anii trecuți. Asta, probabil pentru faptul că bibliografia este bine-cunoscută iar comisiile care fac întrebările sunt comisii rodate care vin din cele șase centre universitare mari. Urmează ca, probabil, astăzi să se finalizeze grila finală după care s-a făcut corectarea și să validăm clasificarea finală a candidaților.”
La nivel național au fost peste 10.000 de candidați la examenul de Rezidențiat de anul acesta, care au concurat pe 5.000 de locuri, din care 521 au fost repartizare Centrului universitar din Târgu Mureș (436 la medicină, 48 la medicină dentară și 37 la farmacie).
Posturi scoase la concurs sunt 300 la nivel național, din care 45 la Centrul universitar Târgu Mureș, inclusiv pentru județele Harghita, Covasna și Bistrița-Năsăud.
Pentru spitalele din județul Mureș sunt 19 posturi scoase la concurs, câte 9 în Reghin și Luduș, și un singur post la Oncologie Târgu Mureș.
Autor: Cristina Bulbescu