Vremea intră de astăzi într-un proces de răcire
Publicat de Rotar Mirela, 18 noiembrie 2025, 15:05
ANM anunță până mâine, la ora 14:00, ploi importante cantitativ şi ninsori, cu intensificãri ale vântului. Vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţãrii.
Va ploua în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea unde se vor acumula cantitãţi de apã de până la 30 l/mp.
În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de marţi spre miercuri va ninge şi local se va depune strat de zãpadã cu grosimi de 2-6 cm şi izolat de 12 cm.
La munte treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zãpadã, în special pe creste.
Local şi temporar vântul va avea intensificãri pe parcursul zilei în estul, sud-estul şi centrul teritoriului, iar noaptea în regiunile sudice.
Procesul de rãcire a vremii va continua pe parcursul zilei de miercuri, când temperaturile maxime se vor situa între 4 şi 11 grade.
Autor: Cosmina Nicoară