Adrian Ţuţuianu – numit preşedinte al AEP
Publicat de Stan Lucian, 18 noiembrie 2025, 15:36
Plenul Parlamentului a validat, astăzi, numirea lui Adrian Ţuţuianu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.
Adrian Ţuţuianu a fost propus în această funcţie de PSD şi a fost singurul candidat.
Votul a fost secret cu buletine, fiind înregistrate 271 voturi ”pentru” şi două contra.
Parlamentarii opoziţiei nu au participat la vot.
În cursul dimineții, Comisiile juridice au avizat favorabil candidatura lui Adrian Ţuţuianu pentru această funcţie, care a rămas vacantă în urma revocării fostului preşedinte al Autorităţii, Toni Greblă.
Sursa: AGERPRES