Aproape o treime dintre copiii cu vârste între 10 şi 14 ani au consumat alcool, conform unui studiu dedicat adicţiilor în rândul copiilor
Publicat de Stan Lucian, 19 noiembrie 2025, 16:43
Aproape o treime dintre copiii cu vârste între 10 şi 14 ani au consumat alcool cel puţin o dată, 13% au fumat, iar 3,4% au consumat droguri de mare risc, arată datele unui studiu naţional dedicat comportamentelor de risc şi adicţiilor în rândul copiilor.
Rezultatele, prezentate, astăzi de World Vision România, mai arată că 69% dintre respondenţi joacă zilnic jocuri online.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de aproximativ 3.000 de respondenți, fiind reprezentativ pentru populația școlară a României din mediul urban și rural, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani.
Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România:
„Datele arată faptul că adicțiile încep de la vârste foarte mici. Ceea ce am constatat este că atunci când vorbim de alcool, 30% dintre copiii noștri spun că au consumat și au început să consume începând cu vârsta de 10 ani, dar până la 14 ani procentul se dublează. Atunci când vorbim de jocurile de noroc, apare o cifră extrem de îngrijorătoare, 69% dintre copiii noștri declară că joacă jocuri în fiecare zi, iar 13% se duc în zona jocurilor de noroc, unde se pot câștiga sau pierde bani. Atunci când vorbim de droguri, trebuie să ne uităm la copiii care se percep sau autopercep ca făcând parte din familii bogate, din familii cu resurse. Acolo comportamentele sunt de trei ori mai mari, comportamentele de consum.”
World Vision România solicită autorităților introducerea unor teme specifice care să prevină adicțiile în cadrul orelor obligatorii de consiliere, dar și reglementarea mai strictă a expunerii la jocurile de noroc. Este necesară și formarea profesorilor și consilierilor școlari, pentru a recunoaște semnele timpurii ale riscurilor emoționale și comportamentale.
Sursa: RRA