Verificări ale Corpului de control al premierului în 4 spitale din Bucureşti şi la MS

Corpul de control al premierului efectuează azi mai multe controale inopinate la patru spitale bucureştene şi la Ministerul Sănătăţii, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.
Potrivit surselor citate, sunt verificate contractele de achiziţii pentru dezinfectanţi.
Premierul Dacian Cioloş se află la Ministerul Sănătăţii, el fiind însoţit de şeful Corpului de control, Valentin Mircea.

Intervenţiile chirurgicale s-au reluat în regim normal în cele cinci unităţi sanitare din ţară în care a fost oprită folosirea dezinfectanţilor de la Hexi Pharma.

Potrivit Radio România Actualităţi, Spitalele Judeţene din Craiova, Slatina şi Alexandria, cel de Pediatrie din Galaţi, precum şi Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală au primit substanţe dezinfectante de la alte firme, iar activitatea se defăşoară acum normal. Medicii din aceste spitale au operat ieri numai cazurile urgente.
Premierul Dacian Cioloş face o vizită la Ministerul Sănătăţii. El asigură interimatul acestui minister.
Între timp, compania Hexi Pharma a fost pusă azi sub învinuire de Parchetul General în dosarul dezinfectanţilor diluaţi vânduţi spitalelor din ţară.
Firma este urmărită penal, în calitate de persoană juridică, pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Situaţia din sănătate a fost şi tema unei discuţii între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, care a avut loc în această dimineaţă la Palatul Cotroceni.

Cei doi au convenit că se impune adoptarea unui nou set de norme de control şi testare a dezinfectanţilor şi a condiţiilor de igienizare din spitale, se precizează într-un comunicat al Preşedinţiei.
Totodată, s-a stabilit că este nevoie urgentă de modificarea legislaţiei achiziţiilor publice în domeniul sanitar, pentru a se asigura un control mai bun al calităţii produselor achiziţionate în spitalele publice din România.
Standardizarea achiziţiilor va conduce la dotarea unităţilor sanitare cu materiale conforme care nu pun în pericol viaţa oamenilor, mai precizează Preşedinţia.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au discutat şi despre mandatul României la summitul NATO de la Varşovia, de la începutul lunii iulie.

Sursa: Agerpres, Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

EMISIUNEA PARTIDELOR cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri