Curtea de Apel menţine controlul judiciar pentru patru foşti şefi ai sucursalei SNGN Romgaz

Curtea de Apel Tîrgu Mureş a admis contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a decis menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de foştii şefi ai Sucursalei Tîrgu Mureş a SNGN Romgaz, Avram Pantelimon, fost director al sucursalei, Ştefan Ioan, fost director tehnic, Mincan Emil Valentin, fost şef al Secţiei de Producţie, şi Olaru Ioan Tiberiu, fost şef Serviciu Proiectare, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie.
Instanţa a decis astfel, prin încheiere definitivă, desfiinţarea încheierii penale pronunţată săptămâna trecută de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, prin care era revocată măsura controlului judiciar faţă de cei patru foşti şefi ai SNGN Romgaz Tîrgu Mureş.
În plus, Curtea de Apel Tîrgu Mureş a menţinut toate obligaţiile stabilite în sarcina inculpaţilor.
Procurorii DNA au dispus, în data de 21 martie, trimiterea acestora în judecată, sub control judiciar, pentru că ar fi hotărât, în mod nejustificat, ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducţiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte şi Primăria Tîrgu Mureş, să fie realizată din bugetul propriu al Romgaz, după ce ar fi invocat existenţa unor presupuse defecte şi emanaţii de gaze.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Persoanele care urcă scările unui bloc î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un studiu realizat în Marea Britanie a a...

Parteneri