Vocea mamei are un rol important pentru copil

Conform unui studiu realizat recent de o echipă de cercetători de la Universitatea Standford School of Medicine din California (SUA), creierul sugarului este mai receptiv atunci când aude vocea mamei decât atunci când aude vocea unui străin. Vocea mamei stimulează multe zone ale creierului copilului. Descoperim în fiecare zi un pic mai mult din conexiunile pe care un copil le leagă de mama sa şi din instinctele sale dobândite în timpul perioadei intrauterine. Un nou studiu scoate acum în evidenţă această relaţie specială, dezvăluind faptul că atunci când aude vocea mamei, creierul fătului reacţionează în mod evident, vocea fiind responsabilă pentru simţul auzului, desigur, dar, de asemenea, fiind şi cea care direcţionează emoţiile, ajută la recunoaşterea feţelor sau gestionează funcţiile sociale. O astfel de activitate cerebrală nu va fi stimulată dacă vocea pe care o aude copilul nu este cea a mamei sale. „Multe dintre procesele noastre sociale, lingvistice şi emoţionale sunt învăţate prin ascultarea vocii mamei”, a declarat autorul principal al studiului, Daniel Abrams, profesor de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale. Cercetătorii americani au descoperit că vocea mamei a adus un confort emoţional real pentru copil, prin creşterea capacităţii de integrare socială şi de a comunica, deschizând noi perspective, mai ales pentru copiii cu autism.

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – TEATRU LA MICROFON cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri