Ambulanţã modernã primitã de Spitalul Judeţean Harghita din Norvegia
Publicat de radiomures, 29 august 2005, 00:00
Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc dispune, de luni, de o ambulanţã modernã, primitã în urma eforturilor unei foste angajate, stabilitã în Norvegia. Directorul Spitalului Judeţean, dr. Bokor Marton, a declarat cã dotarea cu acest vehicul era absolut necesarã, în condiţiile în care parcul auto al unitãţii sanitare este uzat fizic. Potrivit sursei citate, Spitalul are 13 maşini, dar toate ar fi trebui casate de câţiva ani. Noua ambulanţã, în valoarea de aproximativ 60 000 de euro, a ajuns la Miercurea Ciuc în urma eforturilor unei asistente medicale, fostã angajatã a Spitalului Judeţean, care s-a cãsãtorit cu un cetãţean norvegian. Maşina a fost donatã de un spital universitar norvegian prin intermediul organizaţiei caritabilã „Norvegia ajutã România”. Dr. Bokor Marton a precizat cã maşina a intrat în dotarea Unitãţii de Primire Urgenţe şi poate fi folositã pentru transportarea bolnavilor nedeplasabili sau pentru transferarea unor pacienţi în clinicile din judeţene învecinate. Nu este pentru prima datã când Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc primeşte ajutoare din strãinãtate, pe baza relaţiilor interpersonale ale foştilor angajaţi sau ale conducerii unitãţii. În luna iunie, spitalul a primit, de la organizaţia caritabilã „Ordinul Maltez” din Belgia, un transport cu ajutoare constând, în principal, în materiale sanitare, în valoare de câteva sute de milioane de lei vechi.
Ioana Dima