Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ţările UE vor elimina Apostila de la Haga

Ţările UE vor elimina Apostila de la Haga

Publicat de radiomures, 9 iunie 2016, 21:06

Statele membre vor fi obligate să înceapă să elimine aşa numita apostila de la Haga de pe documentele civile publice ale cetăţenilor care se mută dintr-un stat membru în altul.
Potrivit rezoluţiei votate azi de Parlamentul European, după 3 ani de negocieri, noua legislaţie, conformă cu principiul libertăţii de mişcare în spaţiul comunitar, va intra în vigoare gradual, urmând să se aplice pe deplin, din anul 2019.

Mulţi dintre cetăţenii români care au cerut rezidenţă şi au mers într-un alt stat membru ştiu că au întâmpinat dificultăţi birocratice chiar şi după aderare din partea administraţiilor locale. Mai precis, li se cerea ca pe certificatele de naştere, de căsătorie sau alte documente să existe aşa-numita Apostilă de la Haga, după ce documentele erau traduse. Vorbim de peste 14 milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în alt stat membru decât cel în care s-au născut. Pentru a se căsători, a declara naşterea unui copil, a dovedi lipsa cazierului judiciar, ei trebuie să treacă prin proceduri complicate.

Prin votul de astăzi am făcut primii paşi către reducerea acestor complicaţii birocratice, prin eliminarea Apostilei de la Haga, procedură greoaie şi scumpă şi prin introducerea formularelor standard multilingvistice„, a spus raportorul Mady Delvaux, de la social-democraţii europeni. Mai mult, regulile vor acoperi şi documentele pe care cetăţenii doresc să voteze şi/sau să candideze în alegeri europene sau municipale, în ţara unde îşi au rezidenţa, fie ea şi temporară.

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică