Pe caniculă e mai bine la Zoo decât la Bac

Inspectoratul Școlar Județean Mureș se pregătește intens în această perioadă pentru examenele ce vor fi susținute de absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a.
4.500 de elevi vor susține luni primul examen la Evaluarea națională iar alți 3.600 de absolvenți de liceu vor avea în 4 iulie prima probă scrisă la examenul de Bacalaureat.
În această perioadă se desfășoară probele de competențe digitale în săli supraîncălzite atât de canicula de afară cât și de numărul mare de calculatoare aflate în uz.
Școlile nu sunt dotate cu ventilatoare, cu atât mai puțin cu aer condiționat iar părinții sunt nevoiți să vină de acasă cu baxurile de apă la școală.
Inspectorul adjunct de specialitate din cadrul ISJ Mureș, Illes Ildiko:

Fiecare școală se organizează, fiecare își duce apă… așa e vara, în fiecare an așa e. Este medic arondat la fiecare școală, dacă Doamne ferește se întâmplă ceva și fiecare școală are perdele, dacă sunt calculatoare iar alte măsuri special nu prea s-au luat. Oricum baza materială aparține primăriilor. În data de 4 (iulie) atunci vor fi probleme mai mari pentru că atunci avem peste 3.600 de copii care scriu în același timp și la aceeași oră.”

În schimb, măsuri speciale se iau în această perioadă pentru animalele de la Zoo care și ele suferă de căldură.
Acestea sunt avantajate însă de umbra pădurii, spune directorul instituției, Horațiu Gorea:

Toți angajații Grădinii Zoologice se preocupă de îngrijirea în mod deosebit a animalelor, să aibă tot timpul apă proaspătă, de mai multe ori pe zi ne îngrijim de acest lucru, cât mai multă hrană suculentă, acolo unde este cazul, la erbivore și probleme nu am avut în Grădină. Suntem amplasați și în pădure unde nu este chiar atât de cald cum este în oraș între betoane.”

Vremea rămâne caniculară în Centrul și Estul Transilvaniei până duminică inclusiv când temperaturile maxime vor atinge 33 de grade Celsius iar noaptea 17 grade.
De luni se prognozează o nouă instabilitate accentuată a vremii, astfel că se pregătesc noi coduri de culoare pentru luni și marți.
Meteorologul de serviciu al Centrului Meteo Regional Sibiu, Cristian Grecu:

În intervalul 24-26 iunie vremea se menține călduroasă, izolat caniculară după-amiaza, cu unele înnorări mai ales în zonele montane unde, pe arii restrânse, vor fi condiții de averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. Izolat, indicele de temperatură/umezeală ITU poate atinge valoarea critică de 80 de unități. De luni, vremea va deveni instabilă și vor fi averse de ploaie care vor avea și caracter torențial, însoțite de frecvente descărcări electrice și intensificări de vânt ce pot luat aspect de vijelie și, izolat, grindină.”

De luni, temperaturile maxime din Transilvania vor scădea sub 30 de grade Celsius dar nopțile nu vor fi mai răcoroase ca acum.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures
PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri