Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

A venit vacanța, cu trenul din Franța

A venit vacanța, cu trenul din Franța
Foto: Foto: RTM

Publicat de radiomures, 24 iunie 2016, 12:34

Acesta este gândul cu care s-au trezit astăzi elevii mureșeni care se pregătesc de două luni binemeritate de vacanță.
Școlile au găzduit astăzi ultimele serbări și premieri, iar elevii au plecat chiuind spre casă, spre mare, iar unii, spre țări străine.
Ei spun că în această vară va face ce le trece prin cap, fiecare după posibilitățile familiei, dar puțini au recunoscut că se vor gândi și la învățătură.

Dascălii încruntă sprâncenele și îi sfătuiesc pe elevi să nu uite de cărți, pentru că altfel le va fi foarte greu să se integreze în noul an școlar.
Inspectorul școlar general al județului Mureș, Ștefan Someșan.

O vacanță este binevenită, atât pentru copii, cât și pentru părinți, pentru că, de multe ori, și părinții sunt în stres în timpul anului școlar din cauza activităților școlare ale copiilor și cred că vor înțelege cu toții că, începând de astăzi, trebuie să se rupă de școală. Dar să nu uităm că, pentru a putea reveni cu forțe proaspete din toamnă, e nevoie atât de relaxare, cât și de menținerea copiilor în priză, să zic în ghilimele, aceasta însemnând o lectură suplimentară și, poate, și niște exerciții la matematică.”

Anul școlar următor va începe în 15 septembrie și, după spusele ministrului Educației, elevii vor veni la școală din 12 septembrie, pentru a avea timp să își povestească aventurile din vară.

Raluca Creţ

O săptămână de sărbătoare la Universitatea Dimitrie Cantemir din Tg. Mureș
Cultură-educaţie luni, 20 octombrie 2025, 13:24

O săptămână de sărbătoare la Universitatea Dimitrie Cantemir din Tg. Mureș

În fiecare an în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru, patronul spiritual al Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș, au loc zilele...

O săptămână de sărbătoare la Universitatea Dimitrie Cantemir din Tg. Mureș
Evenimentul „Inteligenţă emoţională în şcoli, nu bullying” ajunge astăzi la Braşov
Cultură-educaţie luni, 20 octombrie 2025, 12:04

Evenimentul „Inteligenţă emoţională în şcoli, nu bullying” ajunge astăzi la Braşov

Părinţi, profesori şi elevi sunt aşteptaţi să înveţe mai multe despre aceste lucruri gratuit. Acțiunea este parte a Caravanei 4PEACE, care a...

Evenimentul „Inteligenţă emoţională în şcoli, nu bullying” ajunge astăzi la Braşov
Începe Festivalul Național de Teatru
Cultură-educaţie vineri, 17 octombrie 2025, 19:12

Începe Festivalul Național de Teatru

Începe în această seară Festivalul Național de Teatru, ediția a 35-a. În deschiderea oficială va fi un spectacol semnat de Radu Afrim la Sala...

Începe Festivalul Național de Teatru
Liga studenților Tg.Mureș organizează simularea examenului de rezidențiat
Cultură-educaţie miercuri, 15 octombrie 2025, 11:16

Liga studenților Tg.Mureș organizează simularea examenului de rezidențiat

Simularea Examenului va avea loc pe 26 octombrie, iar în perspectiva testului Liga Studenților în colaborare cu Universitatea de Medicină,...

Liga studenților Tg.Mureș organizează simularea examenului de rezidențiat
Cultură-educaţie marți, 14 octombrie 2025, 19:23

Acord de cooperare între UMFST şi Gulf Medical University din Emiratele Arabe Unite

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard...

Acord de cooperare între UMFST şi Gulf Medical University din Emiratele Arabe Unite
Cultură-educaţie marți, 14 octombrie 2025, 12:53

Experții în Educație cer confidențialitatea notelor elevilor

Ministerul Educației se pregătește să interzică publicarea rezultatelor elevilor și compararea acestora în fața clasei sau în public,...

Experții în Educație cer confidențialitatea notelor elevilor
Cultură-educaţie luni, 13 octombrie 2025, 13:32

Ajutor financiar de peste 6 milioane de lei pentru instituții de cultură

Ministerul Dezvoltării a decis să ofere un ajutor financiar reprezentând 2% din impozitul pe venit unor instituții de cultură, fonduri necesare...

Ajutor financiar de peste 6 milioane de lei pentru instituții de cultură
Cultură-educaţie luni, 13 octombrie 2025, 13:14

UMFST Tg.Mureș primește prestigioasa certificare „HR Excellence in Research Award”

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a obținut prestigioasa certificare „HR...

UMFST Tg.Mureș primește prestigioasa certificare „HR Excellence in Research Award”