America şi-a serbat luni Independenţa
Publicat de radiomures, 4 iulie 2005, 00:00
Ambasadorul României la Washington, Sorin Ducaru, a adresat un mesaj americanilor cu ocazia aniversãrii Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii, fãcând totodatã şi un bilanţ al relaţiilor dintre România şi SUA.
Diplomatul român a evidenţiat cã 2005 este un an plin de semnificaţii în relaţia bilateralã româno-americanã, marcând o colaborare intensã între cele douã ţãri în plan multilateral, în cadrul ONU, în cadrul NATO, în lupta împotriva terorismului şi în promovarea libertãţii şi democraţiei în lume.
De asemenea, este un an aniversar, în care la 14 iunie s-au sãrbãtorit 125 de ani de la stabilirea primelor relaţii diplomatice între România şi SUA
Din cauza ploii din Bucureşti, Ambasada Statelor Unite în România a amânat pentru marţi toate evenimentele programate sã aibã loc luni la reşedinţa ambasadorului.
Discursul însãrcinatului cu afaceri al Statelor Unite, cel al preşedintelui Traian Bãsescu şi cel al premierului Cãlin Popescu-Tãriceanu trebuie sã fie ţinute pe peluza din faţa Ambasadei.
În condiţiile meteorologice actuale din capitalã, acest lucru este, practic, imposibil. Reprezentanţa diplomaticã a Statelor Unite a precizat cã evenimentul va avea loc la aceleaşi ore anunţate anterior.
Alina Sandu – Combinaţie de agenţii