Abonamentul la gaze ar putea fi reintrodus
Publicat de radiomures, 4 iulie 2005, 00:00
Ministrul economiei, Codruţ ªereş, a declarat cã strategia de tarifare a gazelor naturale va fi regânditã în luna noiembrie, iar asta va însemna cã facturile la gaze vor cuprinde din nou şi un abonament.
Introdus la 1 aprilie, abonamentul la gaze a fost retras dupã nici o lunã, la presiunea populaţiei.
În special cei care consumau foarte puţin erau dezavantajaţi de noul mod de calcul al facturii.
Pe de altã parte, preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în domeniul gazelor naturale, ªtefan Cosmeanu, spune cã o eventualã decizie de reintroducere a abonamentului îi aparţine şi va fi luatã numai în anumite condiţii.
Alexandra Didilescu – Rador