Concurs off-road la Tg. Mureș

Iubitorii sportului cu motor sunt invitați sâmbătă, 2 iulie, la fosta carieră a fabricii de cărămidă din Tg. Mureș, unde se va desfășura prima etapă a Campionatului Național de Trial 100Tracks, competiție rezervată mașinilor de teren 4×4. La întreceri și-au anunțat participarea peste 50 de echipaje din țară, care vor concura, în funcție de dotările mașinilor, la două tipuri de trasee, soft (dificultate de nivel mediu) și hard (grad mare de dificultate). Pentru prima oară, vor fi organizate întreceri la nivel de juniori, categoriile 14-16 ani și 16-18 ani. De la ora 10 va începe înscrierea concurenților și verificarea tehnică a mașinilor, următă apoi de deschiderea traseelor și startul întrecerilor pentru seniori, prevăzute la ora 11. Competiția rezervată juniorilor este programată începând cu ora 13.30, după care va urma a doua sesiune rezervată adulților. Festivitatea de premiere va avea loc în jurul orei 18.30.
Competiția este organizată de Clubul Sportiv Extreme Sport Events din București, în colaborare cu Direcția Județeană de Tineret și Sport Mureș.
Evenimentul automobilistic de sâmbătă prefațează etapa de Campionat European, programată în perioada 23-30 iulie, tot în județul Mureș și la care sunt așteptați și concurenți din străinătate. Startul se va da sâmbătă, 23 iulie, din Reghin, iar după desfășurarea unei probe speciale, lângă oraș, caravana va porni spre tabăra de pe platoul Fâncel, de pe Valea Gurghiului, unde va fi punctul central al competiție. Unul dintre principalii organizatori, Liviu Iernean, reprezentantul Clubului Sportiv „Extreme Sport Events” a declarat că, pe lângă partea sportivă, s-a reușit organizarea unei întâlniri „Mercedes-Benz G Class”, la care sunt așteptați să participe, în scop turistic, mai mulți posesori de mașini de teren din străinătate. Pentru aceștia, organizatorii au pregătit mai multe trasee turistice în zonă.

Valeriu Voaideș

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Zeci de mii de copii din întreaga țară p...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un studiu al Organizaţia Salvaţi Copiii ...

Parteneri