600 de participanți la greva de avertisment din Covasna

Timp de o oră sindicaliştii din administraţia publică locală din mai multe primării şi instituţii subordonate din judeţ au protestat faţă de nivelul scăzut al salariilor.
Evenimentul s-a încheiat fără incidente, iar programul de lucru a revenit la normal.
Acţiunea de protest a avut loc în prima oră de la începerea programului, respectiv între 7,30 -8,30 sau între 8 şi 9 de la caz la caz, iar la aceasta au participat aproape 600 de angajaţi din cadrul Consiliului Judeţean, ai primăriilor oraşelor Sfântu Gheorghe, Baraolt, Covasna şi Întorsura Buzăului, precum şi ai altor 14 primării din mediul rural, afiliaţi Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.
Liderul sindical, Ferencz Tibor a menţionat că aproape jumătate dintre angajaţii acestor instituţii au salarii foarte mici, la nivelul salariului minim pe economie, iar între salariaţii administraţiei locale şi administraţiei centrale există un decalaj nejustificat de mare. Drept urmare, cer majorarea salariilor cu 25%, acordarea tichetelor de masă şi de vacanţă.
Ferencz Tibor:

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că susţine revendicările subalternilor săi, considerând că salariile lor sunt foarte mici în raport cu volumul de muncă şi responsabilităţile pe care le au:

Sindicaliştii ameninţă că dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate nici după această acţiune, atunci pe 12 iulie va fi organizată o grevă generală de o zi, iar ulterior vor fi strânse semnături pentru organizarea unei greve generale pe timp nelimitat începând cu data de 19 iulie a.c.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Bucuria de a fi | Pregătiri de Paști cu ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru Paști sunt în toi, în...

Parteneri