Scandal de proporţii, miercuri, la Parchetul din Vaslui
Publicat de radiomures, 22 iunie 2005, 00:00
Preotul Petru Corogeanu şi patru mãicuţe de la Mãnãstirea Tanacu au fost audiaţi pentru a doua oarã, în cazul morţii mãicuţei Irina.
Ancheta i-a învrãjbit pe localnici şi a încins atât de tare spiritele încât fratele preotului a fost chiar lovit.
„Criminalii , sataniştii” – au strigat opozanţii pãrintelui Corogeanu.
Deşi în zonã s-au aflat şi poliţişti, aceştia nu au intervenit.
Potrivit anchetatorilor, în 10 iunie, preotul Petru Corogeanu şi patru mãicuţe de la mãnãstirea Tanacu ar fi sechestrat-o pe mãicuţa Irina într-o chilie şi au legat-o de mâini şi de picioare cu sfori.
Douã zile mai târziu, din cauza manifestãrilor violente ale tinerei, cei cinci au legat-o cu lanţuri de o cruce de lemn şi i-au pus în gurã un cãluş fãcut dintr-un prosop.
Mãicuţa a fost ţinutã pe cruce timp de trei zile, fãrã mâncare şi într-un pridvor unde era foarte rece.
Tânãra cãlugãriţã care se afla în mânãstire de numai 3 luni, a murit în 15 iunie
Mai meritã amintit cã Episcopia Huşilor a trimis un raport în care se menţioneazã cã mãnãstirea Tanacu nu aparţine, din punct de vedere legal şi chiar religios, de aceastã episcopie, lucru cel puţin ciudat,
Pe de altã parte, acelaşi raport aratã cã Petru Corogeanu nu ar fi avut pregãtirea necesarã pentru a fi hirotonit ieromonah. Potrivit postului Realitatea TV, în spatele preotului vasluian s-ar afla un anumit om de afaceri Georgescu despre care nimeni din zonã nu îndrãzneşte sã vorbeascã.
Acest om de afeceri a finanţat ridicarea mãnãstãrii Sf-Treime din Tanacu şi tot el este cel care îl plãteşte de ceva timp pe preotul exorcist.
Pãrintele Petru Corogeanu a şi renunţat la salariul primit de la Protopopiat – informeazã Realitatea TV.
Sorina Bota – Mediafax