Inundaţiile continuã sã afecteze mai multe zone din ţarã

În judeţul Covasna, debitele sunt în scãdere pe cursul superior şi inferior al râului Olt.
O uşoarã creştere, dar fãrã pericol, se inregistreazã, în schimb, pe Râul Negru, la Chichiş.
Se monitorizeazã zona criticã a eroziunii regresive din zona dig-mal din Sfântu Gheorghe şi evoluţia debitelor şi precipitaţiilor pe sectorul Micfalãu-Ilieni-Augustin.
Pe de altã parte, judeţul Covasna se confruntã cu pericolul alunecãrilor de teren.
Astfel, DN 11 B, care face legãtura între municipiile M. Ciuc şi Tg Secuiesc a fost avariat. Din acest motiv, autoritãţile au impus în zona restricţii de circulaţie
De asemenea, un drum judeţean din Harghita a fost blocat, în cursul zilei de luni, de o alunecare de teren provocatã de îmbibarea solului cu apã în urma topirii zãpezii.
Tot luni, ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, şi cel al mediului şi gospodãririi apelor, Sulfina Barbu, au discutat cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţã despre mãsurile întreprinse pentru prevenirea inundaţiilor.
În cadrul întâlnirii, s-a luat decizia de a se asigura integral acoperirea cu bãrci pneumatice cu motor în zonele cu probleme şi de a se trimite echipe mixte constituite din specialişti care sã analizeze starea digurilor de pe Dunãre în punctele sensibile.
Intre timp, autoritatile muresene sunt in alerta, dupa ce Prefectura Mures a transmis o avertizare privind producerea de fenomene meteorologice imediate: furtuni puternice, insotite de descarcari electrice, caderi de grindina si de intensificari ale vantului. Purtatorul de cuvant al Directiei Apelor Mures, Calin Foct spune insa ca, deocamdata nu sunt probleme pe teritoriul judetului.

Ioana Dima, Mara Deleanu, Alina Sandu, Vlad Amariei

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON-0.0008
  • usd 0.1161 1 -0.0001

  • chf 5.0733 1 -0.0040

  • aud 3.0569 1 0.00320

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Academia Română a înfiinţat un Departame...

Stan Lucian | Citeste articolul

Acesta va efectua studii interdisciplina...

Parteneri