Şapte străzi din Tîrgu-Mureş rămân săptămâna viitoare fără apă

De asemenea, furnizarea apei potabile va fi sistată şi în comunele Livezeni şi Sângeorgiu de Mureş.
Compania Aquaserv va derula începând de luni, 1 august, lucrări la reţeaua de apă potabilă pentru montarea unor debitmetre în reţeau de distribuţie, a spus purtătorul de cuvânt al Companiei, Nicolae Tomuleţiu:

Aceste debitmetre au ca scop monitorizarea debitelor şi presiunilor, informaţii care sunt transmise către sistemul SCADA, sistem care practic centralizează şi arhivează acest tip de date pentru a eficientiza operarea sistemului de alimentare cu apă potabilă şi canalizare din toată aria de operare.”

Lucrările sunt cuprinse în proiectul Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, cu o valoare totală de aproximativ 111 milioane de euro.

Compania AQUASERV S.A. anunţă consumatorii din următoarele zone din Tîrgu-Mureş se va sista furnizarea apei potabile pentru efectuarea lucrărilor de montare debitmetre în reţeaua de distribuţie.

Luni, 1.08.2016, între orele 23:00 – 04:00:
Str. Apicultorilor – între nr. 1 – 23 şi 2 – 20
Str. Pomicultorilor – între nr. 1 – 21 şi 2 – 20
Bdul 1 Dec. 1918 – între nr. 208 – 216, 228 – 238, şi 255 – 281,

Marţi, 2.08.2016, între orele 23:00 – 04:00:
Aleea Cornişa – între nr. 8 – 18 şi 28 – 34

Joi 4.08 şi Vineri 5.08.2016, între orele 08:00-14:00:
Str. Livezeni – între nr. 77 – 113, 20 – 120 şi blocurile ROMUR între nr. 12 – 16,
Str. Sf. Ioan
Str. Sf. Ştefan

Luni 8.08 şi Marţi 9.08.2016, între orele 08:00-14:00:
Comuna Sîngeorgiu de Mureş
Comuna Livezeni

Sanda Viţelar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri