Medicamentele pentru diabetici se vor distribui prin toate farmaciile!
Publicat de radiomures, 13 februarie 2006, 00:00
De curând, s-a încheiat auditul pentru programul naţional de diabet iar, în urmãtoarele zile, vor fi cunoscute şi rezultatele.
Printr-un proiect al ministerului sãnãtãţii, tot programul naţional de diabet se va modifica iar ministrul sãnãtãţii, Eugen Nicolãescu, promite cã oamenii nu vor mai sta la cozi pentru medicamente.
În urmã cu 4 luni, a fost introdus în judeţul Constanţa un sistem informatic de evidenţã a bolnavilor de diabet, care a început deja sã dea rezultate, spune Nicolãescu.
Aici, dintr-un numãr de 13.000 de bolnavi, cât erau iniţial evidenţiaiţi în registrele medicilor, s-a dovedit dupã 4 luni cã numãrul bolnavilor a scãzul cu 5.000.
Acest lucru, spune Eugen Nicolãescu, dovedeşte cã cineva încasa în numele acelor bolnavi fictivi medicamentele.
Acest program informatic este acum testat şi în jud Braşov iar pânã la sfârşitul anului, va fi extins în toatã ţara.
În judeţul Mureş sunt înregistrate 11.000 de persoane care suferã de diabet.
Deşi anul trecut s-au alocat cu şapte miliarde de lei mai puţini decât în 2004, medicamentele au ajuns totuşi pentru toatã lumea, spune şefa Centrului de Diabetologie Mureş, dr Carmen Crişan.
Cristina Bulbescu