Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Un val de frig siberian a cuprins întreaga ţarã

Publicat de radiomures, 23 ianuarie 2006, 00:00

Gerul nãprasnic ce a lovit România a fãcut deja primele victime: 6 oameni au murit la Galaţi, Buzãu, Ploieşti şi Iaşi.
Meteorologii ne avertizeazã cã temperaturile vor coborî în urmãtoarele zile pânã la –31 grade celsius. Senzaţia de frig va fi amplificatã şi de vântul puternic.
Consumul de alcool trebuie evitat, întrucât, în contact cu gerul, alcoolul coboara presiunea sângelui, iar corpul devine mult mai vulnerabil.
Asmaticii sunt cei mai afectaţi de vremea rece.
În ultimele 24 de ore, Serviciul de Ambulanţã din Tg Mureş a fost solicitat din plin pentru afecţiuni acute ale aparatului respirator. A crescut, de asemenea în ultimele zile, şi numãrul cazurilor de infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale şi morţile subite.
Legea îi obligã pe angajatori, în cazul în care temperaturile coboarã sub minus 20 de grade Celsius, sã asigure fiecãrui salariat o jumãtate de litru de ceai pe zi sau sã reducã programul de lucru.
Cei care nu respectã condiţiile menţionate, pot fi amendaţi cu sume între 15 şi 25 de milioane de lei vechi.
Cu toate cã în judeţul Mureş nu s-au atins astfel de temperaturi în acest an, conducerea ITM Mureş susţine cã din experienţa anilor trecuţi salariaţii sunt cei care nu vor sã le fie respectate aceste drepturi.
Este vorba de unii distribuitori de ziare care refuzã sã-şi reducã orele de lucru atunci când e foarte frig.
În Harghita, mercurul temometrelor a coborât, noaptea trecutã, pânã la valoarea de minus 24 de grade Celsius. Iar metereologii se aşteaptã ca aici vremea sã se rãceascã în continuare .

Corina Fontu, Ioana Dima

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Eveniment joi, 2 octombrie 2025, 10:24

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara

Victima avea 65 de ani, iar decesul a fost constatat la locul accidentului, de personalul medical. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 13 și au fost...

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 16:43

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe

Cinci spectacole de teatru, cinci masterclass-uri, expoziţii, proiecţii de filme de animaţie şi lansări de carte vor avea loc în cadrul celei...

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 11:10

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș

Cel mai mare festival-concurs studențesc din România, Medifun, a început astăzi, la Târgu Mureș, aducând împreună sute de tineri din toată...

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 07:36

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz

Palatul Cotroceni va fi iluminat în roz, astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale a Luptei împotriva Cancerului de Sân, iar la eveniment va participa...

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 19:15

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a

Primăria Oraşului Sovata a anunţat, astăzi, că organizează ediţia a X-a a Festivalului Dovleacului, în perioada 10-12 octombrie. Programul va...

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 18:52

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara

Turnurile şi casele istorice din incinta Cetăţii Medievale a Sighişoarei vor fi colorate prin proiecţii de lumini şi umbre, instalaţiile...

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:56

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane

Filmele din selecția oficială AFF2025 concurează în cinci secțiuni competiționale: România, Europa de Est, Voci Emergente, DocSchool și,...

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:31

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania

Aproape 50 de lungmetraje și scurtmetraje – filme artistice, documentare și de animație, o selecție a celor mai bune producții maghiare...

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania