Replici dure între ministrul economiei şi preşedintele Traian Bãsescu
Publicat de radiomures, 10 ianuarie 2006, 00:00
Codruţ ªereş a infirmat marţi, cã acuzaţiile preşedintelui Traian Bãsescu legate de existenţa unor grupuri de interese în jurul instituţiei pe care o conduce.
Ministrul economiei şi comerţului i-a cerut preşedintelui sã precizeze care sunt persoanele la care s-a referit, subliniind cã în caz contrar poate fi acuzat de tãinuire.
Ministrul ªereş declara, marţi dimineaţã, cã în ultimul trimestru din 2005, România a plãtit pentru gazele naturale mai puţin decât alte ţãri, iar în 2006 nu se va plãti o medie mai mare de 280 de dolari pe lunã.
El a mai spus cã în România nu a existat o crizã a gazelor, dar cã este posibil sã izbucneascã o crizã mediaticã pe acest subiect.
Luni premierul Cãlin Popescu-Tãriceanu declara cã Parchetul General poate sã îl audieze pe ministrul economiei şi comerţului, Codruţ ªereş, în chestiunea legatã de negocierea contractului de livrare a gazelor naturale dar a apreciat cã nu i se poate imputa ceva ministrului economiei şi comerţului în aceastã chestiune.
Corina Fontu, Alina Sandu