„FIII ȘI FIICELE LUI BRÂNCUȘI. O INTRIGĂ DE FAMILIE” la MAGMA Contemporary Art Space la Sfântu-Gheorghe

Un proiect de Alexandra Croitoru în colaborare cu Dan Acostioaei, Brynjar Bandlien & Manuel Pelmuș, Simion Cernica, Rafael Dubreu, Teodor Graur, Monotremu, Ciprian Mureșan, Vlad Nancă, Dan Perjovschi, Sergiu Sas, SUPER US, Napoleon & Ștefan Tiron.
Vernisaj: joi, 15 septembrie, 2016, orele 19:00.
Expoziția va fi deschisă până în 09 octombrie, 2016 în fiecare zi cu excepția zilei de luni, între orele 11-19.MAGMA CONTEMPORARY ART SPACE ,Sfântu-Gheorghe.
Atelier de Creativitate Brâncușiologică susținut de Dan Acostioaei:
Arta picturii iconografice în frescă
vineri, 16. septembrie 2016., de la orele: 11:00-12:00 / 16:00-20:00.
Al cui e Brâncuși și, mai ales, de ce trebuie el să fie al cuiva?
Expoziția de față reunește proiecte care au fost incluse anterior în două episoade ce s-au concetrat asupra cultului lui Constantin Brâncuşi în România, discutând modul în care performanţa lui Brâncuşi în contextul artistic internaţional a fost învestită cu sensuri legate de discursul naţionalist și transformată în performanţă a României. Încă din perioada interbelică, legitimarea externă apare ca motorul principal al transformării lui Brâncuşi într-un erou naţional.
Acest proces, care se regăseşte mai târziu şi în cadrul recuperării brâncuşiene „umanist-socialiste” a anilor ’60-’70 şi a celei protocroniste a anilor ’70-’80, se dezvoltă şi se rafinează până în contextul prezent al statelor competitive, când, pe fundalul globalizării şi politicilor identitare europene, Brâncuşi devine un pion important chiar şi în strategiile branding-ului de ţară.
Episodul organizat de Salonul de proiecte în cadrul Timișoara Art Encounters a fost dezvoltat în jurul unei serii de ateliere cu public denumite ironic Ateliere de Creativitate Brâncușiologică, în timp ce episodul organizat de Galeria Plan B în Cluj a fost gândit într-un format documentar, de resource room, care a reunit proiecte artistice materializate începând cu anii ’90. Cele mai multe dintre contribuții se regăsesc și în expoziția de față, ele problematizând „canonizarea” lui Brâncuși atât în sfera elitelor culturale, cât și în cea a culturii populare și ne amintesc încă o dată că o raportare pur estetică la opera lui Brâncuși a devenit imposibilă în contexul românesc. Raportarea noastră, fiind mereu bruiată de patosul naționalist ce înconjoră subiectul Brâncuși, iese din sfera specifică a artei vizuale și devine politică.
Expoziţia face parte din programul Festivalului de Arte Contemporane pulzArt3.

Diana Gherendi

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Sibiu: Inundaţii în nordul judeţului - t...

Stan Lucian | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Parteneri