La Miercurea Ciuc a început pregătirea sistemului pentru furnizarea încălzirii

Societatea de Gospodărire Comunală GOSCOM a început pregătirea sistemului pentru furnizarea încălzirii, în condiţiile în care în acest oraş iarna vine mai repede decât în alte părţi.
Directoarea GOSCOM Miercurea Ciuc, Ana Fekete, a declarat pentru Agerpres că în prima fază toate centralele termice au fost verificate, după care vor fi controlate toate instalaţiile care deservesc scările de bloc.
Totodată, locatarii care beneficiază de încălzire în sistem centralizat au fost înştiinţaţi, atât prin anunţuri în presa locală, cât şi prin afişe în scara blocului, că în perioada 15-23 septembrie se verifică reţeaua, prin completarea apei dedurizate în sistem, astfel încât cei care au efectuat diverse reparaţii în apartament să poată să îşi monteze caloriferele sau să finalizeze lucrările.
Ana Fekete a mai spus că au avut loc întâlniri cu reprezentanţii celor 17 asociaţii de proprietari, care au datorii de aproximativ 800.000 lei la plata energiei termice, şi s-au obţinut angajamente de plată.
Furnizarea încălzirii la locuinţele racordate la sistem va începe dacă media temperaturilor diurne şi nocturne se situează sub 10 grade Celsius, dar şi mai repede, dacă asociaţiile de proprietari solicită acest lucru.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Vreme uşor mai caldã decât normalul term...

Stan Lucian | Citeste articolul

Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri ...

Parteneri