Peste 3 milioane de elevi şi preşcolari au început astăzi noul an şcolar

Acesta va avea în total 35 de săptămâni, iar cursurile se vor structura în două semestre.
Programul naţional „Şcoala altfel” continuă şi el. Cele 5 zile alocate vor fi gestionate – potrivit prevederilor în vigoare – pe baza unei planificări, făcute de fiecare unitate de învăţământ în parte.
Guvernul a reusit acum sa asigure manuale gratuite, inclusiv pentru clasele a 11-a şi a 12-a, iar Ministerul Fondurilor Europene urmează să lanseze programul „Şcoala pentru Toţi”, menit să reducă şi să prevină abandonul şcolar.
În următoarele două săptămâni, Guvernul va prezenta o propunere de act normativ pentru decontarea navetei făcute de elevi, în limita a 50 de kilometri, în condiţiile în care actualele reglementări nu funcţionează eficient, potrivit premierului Dacian Cioloş.
Tot de anul acesta va fi lansată şi o componentă pilot a unui program destinat alimentaţiei sănătoase. Pentru început, elevii din 50 de şcoli din ţară vor primi o masă caldă pe zi, iar de anul viitor proiectul va fi extins la 200 de unităţi de învăţământ.
În ceea ce privește autorizația de securitate la incendiu, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă transmite că 145 de unităţi de învăţământ din România au obţinut avizul necesar anul acesta, iar 4000 de şcoli din întreaga ţară au nevoie de autorizaţie.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Peste 170 de polițiști vor acționa zilni...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit IPJ Mureș, zilnic, 85 de patrul...

Parteneri