Autoritățile harghitene nu renunță la ideea construirii unui aeroport la Miercurea Ciuc

Un studiu de prefezabilitate, finanţat de Guvernul Ungariei, privind realizarea unui aeroport de mici dimensiuni în apropierea municipiului Miercurea Ciuc, a fost lansat sâmbătă în dezbatere publică.
Potrivit Agerpres, evenimentul a avut loc la aerodromul aflat în apropierea oraşului, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, şi a secretarului de stat pentru politici naţionale din Guvernul de la Budapesta, Potapi Árpád, cei doi sosind la dezbatere cu un avion de mici dimensiuni.
Studiul de prefezabilitate prevede că aeroportul ar trebui să ia fiinţă din raţiuni ce ţin de dezvoltarea economică a regiunii, pentru a facilita accesul investiţiilor din partea unor companii internaţionale.
De asemenea, locul unde ar urma să fie amplasat aeroportul permite şi înfiinţarea unui parc industrial, care va duce la dezvoltarea economică a zonei.
Studiul de prefezabilitate a fost finanţat de Guvernul Ungariei cu 10.000 de euro, beneficiari fiind Consiliul Judeţean Harghita şi Asociaţia pentru judeţul Harghita. Documentul va sta în dezbatere publică 45 zile, iar aeroportul ar urma să se realizeze printr-un parteneriat public-privat.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Un copac a căzut peste 2 mașini, în muni...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit unui comunicat al ISU Mureș, po...

Parteneri