La Sfântu Gheorghe s-a deschis în această dimineaţă tradiţionalul târg de toamnă

Acesta se va desfășura până duminică și va cuprinde două festivaluri gastronomice şi un bogat program artistic susţinuţi de artişti din ţară şi străinătate.
Târgul meşteşugarilor şi micilor producători s-a deschis vineri dimineaţă în Piaţa Libertăţii din Sfântu Gheorghe, unde a fost amenajat şi un mic han în aer liber, unde vizitatorii vor putea gusta diverse bucate tradiţionale. În cursul serii vor avea loc concerte, iar sâmbătă se vor desfăşura Parada Cărnaţilor şi Festivalul verzei, la care s-au înscris aproape 35 de echipe de bucătari profesionişti şi amatori din România şi Ungaria.
Sâmbătă după-amiază, publicul va putea asista la un spectacol de gala susţinut de Ansamblul de dansuri populare “Miriapodul”, cu ocazia aniversării unui deceniu de existenţă.
Ziua de duminică va fi consacrată în mare parte muzicii şi dansurilor populare, pe scena din centrul oraşului urmând să evolueze, printre alţi invitaţi, şi Ansamblul Cununa Carpaților din Întorsura Buzăului şi solistele Elena și Maria Istrate din Sfântu Gheorghe.
Pe toată durata târgului vor fi organizate ateliere şi jocuri pentru copii şi vor fi prezentate diverse instumente muzicale.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri