Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Două evenimente în deschiderea stagiunii Orchestrelor şi Corurilor Radio

Două evenimente în deschiderea stagiunii Orchestrelor şi Corurilor Radio

Publicat de APETRI MARGARETA, 4 octombrie 2016, 13:47

Omar Massa şi Orchestra de Cameră Radio la Sala Radio

Orchestra de Cameră Radio, îndrumată de bagheta dirijorului Gian Luigi Zampieri, va deschide stagiunea 2016-2017 la Sala Radio, în 5 octombrie, ora 19:00, cu un inedit concert pentru bandoneon şi orchestră. Tipic întâlnit în orchestrele lituaniene şi în ansamblurile tango-ului argentinian, de această dată solistul Omar Massa ne prezintă instrumentul într-o atmosferă barocă. Original scris pentru orgă şi orchestră, Concertul în re minor op.7, nr.4 de G.F.Händel provoacă solistul să fie liric şi virtuoz în acelaşi timp.

Omar MassaNăscut în 1981, în Buenos Aires, Omar Massa a început studiile muzicale la vârsta de cinci ani şi a debutat, doi ani mai târziu, la Café Tortoni, un local tradiţional de muzică tango din Buenos Aires, interpretând piesele compozitorului Astor Piazzolla. La vârsta de 12 ani a intrat la Conservatorul Naţional de Muzică unde a studiat bandoneonul cu renumiţi maeştri, iar mai târziu a devenit unul dintre discipolii lui Alejandro Barletta, care l-a introdus în lumea muzicii clasice.

În 2014 a fost nominalizat la Premiile Muzicale Gardel din Argentina pentru CD-ul Tribut pentru Piazzolla. În acelaşi an Omar a susţinut recitaluri în mai multe centre muzicale importante din Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii, ca Lincoln Center (New York – USA), National Concert Hall (Irlanda), National Theatre (Columbia), Palace of Fine Arts (Mexic). Turneele sale au fost descrise de către Ministerul de Afaceri Externe al Argentinei ca fiind „evenimente culturale şi artistice de mare importanţă pentru Argentina”.

A fost solist alături de Orchestra Simfonică a Principality of Asturias, Orchestra Filarmonicii din Buenos Aires, Orchestra Simfonică şi Corul Universităţii Naţionale din Brazilia, Orchestra Simfonică de Tineret din Mexico City, Camerata San Juan, Orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi şi Cvartetul Meccore. De asemenea, a cântat alături de artişti precum Virginia Tola, José Manuel Zapata, José Manuel Chu şi Maestrul Placido Domingo. – www.omarmassa.com

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

*

Gala aniversară Leontina Văduva 30

Afis Omar Massa Stagiunea 2016-2017 a Orchestrelor şi Corurilor Radio România începe cu unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului. Cu această ocazie, vineri, 7 octombrie, ora 19:00, pe scena Sălii Radio din Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele şi Corurile Radio România, creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, în parteneriat cu Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul Naţional Cotroceni, Universitatea Naţională de Arte George Enescu din Iaşi, Théâtre du Capitole din Toulouse, Kaufland România, Unirea Shopping Center, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase şi Poveşti, Domeniile Sâmbureşti şi Acqua Carpatica, Aurel Vîrlan Photography, Theateragentur Luisa Petrov, Grand Hotel Continental, Valentina Bălaşa Ario şi Kitarodia, prezintă Gala Aniversară Leontina Văduva 30.

Anul 2016 marchează trei decenii de când o tânără soprană din România cucerea laurii Concursului Internaţional de Canto de la Toulouse şi îşi deschidea, astfel, porţile Europei şi ale întregii lumiAfis Leontina Vaduva muzicale. 30 de ani mai târziu, numele Leontina Văduva reprezintă unul dintre cele mai sonore nume ale solisticii internaţionale, cu prezenţe pe scenele de la Royal Opera House Covent Garden din Londra, Opera din Paris, Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Viena, Théâtre du Capitole din Toulouse, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Opera Comică din Paris, Opera Naţională din Bordeaux, New National Theatre din Tokyo, Opera din San Francisco, Teatro Municipal din Santiago de Chile, Teatro Colon din Buenos Aires.

Iată, aşadar, un prilej cum nu se poate mai nimerit pentru a o omagia pe ilustra interpretă, alături de câţiva dintre cei mai dragi colegi şi ucenici din generaţia mai tânără: baritonul Florin Estefan, soprana Alexandra Doboş-Rodriguez, tenorul George Ionuţ Vârban şi mezzo-soprana Florentina Soare. Li se adaugă un invitat special în persoana violonistei Clara Cernat, profesor de vioară la Conservatorul din Toulouse şi director artistic al festivalului Rencontres Musicale de Nailloux – festival care o va aniversa pe Leontina Văduva printr-un concert susţinut de soprană la Biserica din Nailloux, în toamna acestui an. De asemenea, pentru acest moment aniversar, pianistul şi compozitorul Thierry Huillet va prezenta în premieră mondială absolută, prin intermediul violonistei Clara Cernat, piesa Une nuit a Buenos Aires. Excelenţa sonoră va fi asigurată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea şi de Corul Academic Radio, sub conducerea dirijorului Ciprian Ţuţu. Fragmente din cele mai cunoscute opere, precum Romeo şi Julieta, Manon, Evgheni Oneghin, Cenuşăreasa, Traviata, I Capuletti ed i Montecchi, Falstaff, Otello, vor alterna cu momente muzicale susţinute de Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio, reunite pentru a o aniversa pe una dintre cele mai ilustre soprane ale liricii mondiale.

Organizatori: Radio România prin Orchestrele şi Corurile Radio, creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură. Parteneri instituţionali: Théâtre du Capitole din Toulouse, Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul Naţional Cotroceni şi Universitatea Naţională de Arte George Enescu din Iaşi. Parteneri: Kaufland România, Unirea Shopping Center, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase şi Poveşti, Domeniile Sâmbureşti şi Acqua Carpatica, Aurel Vîrlan Photography, Theateragentur Luisa Petrov, Grand Hotel Continental, Valentina Bălaşa Ario, Kitarodia şi Mercure.

Parteneri Media Radio România: Radio România Cultural, Radio România, România Tv, TVR 2, Şapte Seri, Business Review, Cariere, Eva.ro, Psychologies, TVmania, Ziare.com, Nine O’Clock, Ziarul Metropolis, Lirika.ro, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, Revista 22, Liternet.ro, Agenţia de Carte, Revista Actualitatea Muzicală, MediaTrust.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Blitz Tv, Revista Tango – Marea Dragoste, The Art of Living, Ziarul Metropolis, Senso Tv, Tonica, Liternet.ro, B365, Ceaşca de Cultură, Calendar Evenimente, Agenţia de Carte, ArtOut, ArtLine, PR Wave, 4Arte.ro, Oraşul Meu, În Oraş, Bucharest Cultural Events, Bună Dimineaţa Bucureşti, Catchy, Autentici.ro, Gazeta de Ştiri, Online Gallery, Jurnal de Bucureşti, societatesicultura.ro, Business Woman, RoEvents, Enciclopedia Muzicală, Societatea Muzicală, România Pozitivă, Bună Ziua Iaşi, IQads şi Revista Muzicală.

 

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 18:20

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural

Emisiunea Pagini de istorie, una dintre producțiile emblematice ale Radio România Cultural, a împlinit, pe 6 octombrie, 35 de ani de difuzare...

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 15:08

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio

După succesul de la Festivalul Enescu – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber,...

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Radio România joi, 2 octombrie 2025, 18:19

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov

Editura Casa Radio lansează audiobookul Ploaia, în amintirea norului de Dinu Flămând, în cadrul evenimentelor prilejuite de Festivalul Limba...

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”
Radio România vineri, 26 septembrie 2025, 13:25

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră spectacolul SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor la Radio România Cultural, marți, 30...

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”
Radio România marți, 16 septembrie 2025, 15:15

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași

Ediția a cincea ● 17 – 21 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași
Radio România luni, 15 septembrie 2025, 14:08

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio

 Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de toamnă decât un concert de muzică bună? După o frumoasă participare la Festivalul Internațional...

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:42

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic

   Gala Tânărului Actor HOP, ediţia a 28-a şi-a anunţat câştigătorii, iar Teatrul Naţional Radiofonic – TNR a găsit Vocea...

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:41

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”

Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre cele mai importante proiecte educative marca Radio România, s-a desfășurat pentru al 11-lea an...

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”