Mureșenii creativi pot fi finanțați pentru proiectele lor, din Fondul ”Științescu”

Lansarea oficială a Fondului Științescu Mureș a avut loc astăzi, ca inițiativă a Fundației Comunitare Mureș, în parteneriat cu Romanian-American Foundation și finanțatori locali.
Coordonatorul Fondului ”Științescu” Mureș, Ștefan Molnar, a explicat că inițiativa vine pe fondul inexistenței unor politici publice de pregătire a elevilor pentru știință.
Acesta a precizat că pentru acest an școlar, fondul total de accesat al proiectelor este de 64.000 lei, iar cea mai mică sumă pentru un proiect este de 8.000 de lei:

Copiii s-ar putea ca să lucreze într-un domeniu care în acest moment nu există. La fel, în România nu există o politică publică, pentru a încuraja ceea ce se numește STEM: știință, tehnologie, inginerie, matematică, dar și biologie, chimie, fizică și multe altele, iar angajatorii din ce în ce mai puțin găsesc oameni gata pregătiți, o dată ce aceștia termină școala, trebuie să plătească în plus ca să îi perfecționeze la locul de muncă. Fundațiile comunitare din România au lansat programul încă în 4 județe, printre care ne numărăm și noi, așa că Fundația Comunitară Mureș lansează acum Fondul ”Științescu”.”

Directorul executiv al Fundației Mureș, Gal Sandor, a explicat că termenul limită pentru proiectele primului an este 1 mai 2017:

Este un proiect care intenționăm să-l derulăm pe minimum 3 ani, avem un angajament ferm din partea finanțatorului, Fundația Româno-Americană. Noi acum închidem o etapă, constituirea fondului și lansăm un apel către profesorii din județul Mureș, să acceseze acest fond cu diferite proiecte din domeniul educației. Iar până la sfârșitul perioadei de 3 ani, avem de gând să realizăm finanțări până la 50.000 de dolari. De asemenea, încurajăm proiectele care să fie interdisciplinare.”

Fondul Științescu a mai fost înființat în județele Cluj, Sibiu, Iași, Brașov, Bihor și Prahova, unde proiectele câștigătoare s-au axat pe robotică, electronică, fiziucă, chimie sau biologie, alimentație, mediu.
El se adresează elevilor, profesorilor, ONG-urilor și firmelor dar și comunităților locale.
Detalii privind condițiile de depunerte a proiectelor, pe http://mures.stiintescu.ro/.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri