Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

FC Braşov s-a ales cu un punct de la Rm Vâlcea dar şi cu doi eliminaţi!

FC Braşov s-a ales cu un punct de la Rm Vâlcea dar şi cu doi eliminaţi!
Foto: Foto: Radio Tg.Mures/Dorin Duşa

Publicat de radiomures, 9 octombrie 2016, 19:11

Etapa a 11-a a ligii secunde de fotbal nu a adus ce sperau ,,stegarii”, respectiv trei puncte, pe terenul unei formaţii modeste, care ocupă un loc în partea a doua a ierarhiei şi care nu a spart deloc gura târgului până acum. A făcut-o duminică, chiar în faţa echipei braşovene, care era creditată ca favorită la victorie. Nu a fost însă aşa, iar ,,stegarii” au păţit-o ca în meciul cu Timişoara, încheiat, de asemenea, la egalitate. La Rm. Vâlcea a fost 1-1, cu ,,stegarii” în prim plan în primele minute, când au deschis scorul prin omniprezentul Grigorie (1-0, min. 7). Apoi, pe măsura trecerii timpului, FC Braşov a avut multe ocazii să se detaşeze, însă Răsdan, Sburlea sau Stan au greşit de puţin. De cealaltă parte, Rm. Vâlcea a prins din ce în ce mai mult curaj şi a profitat în repriza a doua de pasul în spate al ,,stegarilor”. Astfel, în min. 70, cel mai bun jucător al gazdelor, Vasile, l-a învins pe Iacob, cu un şut din careu (1-1). A fost rezultatul unui meci, în care FC Braşov a ratat şi apoi a luptat să apere punctul, având doi jucători eliminaţi, ambii pentru două cartonaşe galbene. Este vorba despre Băjan şi Sburlea. Ultimul este o pierdere importantă pentru atacul ,,galben-negrilor”, tocmai înaintea meciului cu Foresta Suceava, de la sfârşitul săptămânii viitoare.

FC Braşov : Fl. Iacob – Băjan, Leca, Șerban, Stan – Răsdan (Manole), P. Iacob, Vl. Munteanu, Goge (Vagner) – Grigorie (Poverlovici) – Sburlea.

,,Stegarii” au acum 25 de puncte şi ocupă treapta a doua a podiumului clasamentului. În etapa următoare, FC Braşov va juca acasă, vineri, 14 octombrie, cu una din echipele grele ale campionatului, Foresta Suceava.

Dorin Duşa

Tricolorii, la baraj pentru Grupa I Mondială a Cupei Davis
Sport marți, 16 septembrie 2025, 07:51

Tricolorii, la baraj pentru Grupa I Mondială a Cupei Davis

Naționala masculină de tenis a României a învins El Salvador, cu scorul de 3-1, în Grupa a II-a Mondială a Cupei Davis. Confruntarea a avut loc...

Tricolorii, la baraj pentru Grupa I Mondială a Cupei Davis
La Târgu Mureș a început al doilea Challenger ATP la tenis
Sport luni, 15 septembrie 2025, 15:54

La Târgu Mureș a început al doilea Challenger ATP la tenis

Tenismeni din țară și străinătate participă, în perioada 15-21 septembrie, la turneul internațional Intaro Open 2 de la Tg.Mureș,...

La Târgu Mureș a început al doilea Challenger ATP la tenis
Handbalistele mureșene au început cu dreptul campionatul Diviziei A
Sport luni, 15 septembrie 2025, 15:46

Handbalistele mureșene au început cu dreptul campionatul Diviziei A

Echipa feminină de handbal a clubului CSM Tg.Mureș a debutat cu o victorie în noul sezon al Diviziei A, al doilea eșalon valoric după Liga...

Handbalistele mureșene au început cu dreptul campionatul Diviziei A
FK Csíkszereda, egal cu campioana
Sport luni, 15 septembrie 2025, 11:57

FK Csíkszereda, egal cu campioana

Etapa a 9-a a SuperLigii de fotbal a început vineri, 12 septembrie, cu jocul dintre U Cluj și Rapid București, încheiat cu un „scor alb”,...

FK Csíkszereda, egal cu campioana
Sport luni, 15 septembrie 2025, 08:08

Argentinianul Marco Trungelliti, campion la Tg.Mureș

Baza sportivă „Intaro Sport” din Tg.-Mureș a găzduit, între 8-14 septembrie, turneul masculin de tenis „INTARO Open 2025”, primul turneu...

Argentinianul Marco Trungelliti, campion la Tg.Mureș
Sport duminică, 14 septembrie 2025, 13:25

Canotoarea Marina Ariana Balint, de la CS Mureșul, trei medalii de aur la Balcaniadă

Sportiva târgumureșeană (foto-stânga) și-a încheiat, duminică, evoluția la Campionatele Balcanice de canotaj pentru juniori de la Ioannina...

Canotoarea Marina Ariana Balint, de la CS Mureșul, trei medalii de aur la Balcaniadă
Sport sâmbătă, 13 septembrie 2025, 15:36

Mureșeanca Marina Ariana Balint, aur la Balcaniada de canotaj

Sportiva legitimată la CS Mureșul a cucerit, sâmbătă, medalia de aur împreună cu echipajul de patru rame feminin (JW4-) la Campionatele...

Mureșeanca Marina Ariana Balint, aur la Balcaniada de canotaj
Sport vineri, 12 septembrie 2025, 15:38

Poloiștii mureșeni, locul 7 la Cupa României

Echipa masculină de polo pe apă a clubului CSM Tg.Mureș s-a clasat pe cea de-a 7-a poziție la Cupa României, după ce a pierdut, vineri, partida...

Poloiștii mureșeni, locul 7 la Cupa României