Copiii petrec 5 ore/zi pe rețelele de socializare (studiu)

Majoritatea copiilor din România (85%), cu vârste între 5 și 16 ani, și care au acces la Internet, petrec, în medie, 5 ore/zi pe rețelele sociale, arată rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicității luni.
Potrivit cercetării realizată de iSense Solutions, vârsta medie la care copiii primesc device-uri este de 8,5 ani pentru tabletă, 9 ani pentru computer, 10 ani pentru smartphone și 11 ani pentru alte dispozitive smart.
Cu toate acestea, chiar înainte să aibă un terminal inteligent personal, cei mici au acces la dispozitivele părinților, notează realizatorii studiului.
Terminalul inteligent pe care copiii îl folosesc cel mai des este smartphone-ul, cei mici butonând, în medie, 160 de minute pe zi, chiar 208 minute, în cazul adolescenților de 13-16 ani.
Cei mici intră pe internet în special de acasă și obișnuiesc să urmărească videoclipuri muzicale, clipuri amuzante și de desene animate sau să stea pe rețelele sociale.
Aceștia au, în medie, 14 aplicații instalate pe smartphone, cele mai folosite fiind cele de navigare pe internet, rețele sociale, jocuri și chat/messenger.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Vreme relativ caldã şi în general frumoa...

Stan Lucian | Citeste articolul

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufl...

Parteneri