Sute de locuitori din comuna Cristian cer restituirea terenurilor
Publicat de radiomures, 11 iulie 2006, 00:00
257 de cetãţeni din comuna Cristian, care au calitatea de foşti proprietari, au reclamat la Prefectura Braşov cã nu sunt puşi în posesie de Comisia Localã de fond funciar.
Cei în cauzã sunt proprietari ai unor terenuri care acum se aflã în administrarea Institului de Cercetãri a Pajiştilor de la Mãgurele şi susţin cã nu au primit o cotã de 23 la sutã din suprafeţele care li se cuvin.
Foştii proprietari s-au constituit chiar într-o asociaţie, aşteptând acum sã primeascã personalitate juridicã. Ei afirmã cã existã în comunã un grup de interese care pune piedici. Este vorba de baronii locali, iar oamenii de rând nu au altã soluţie decât sã ajungã în instanţã.
Preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului, Tanczos Barna, a declarat cã în ţarã existã şi treneazã astfel de probleme de mai mulţi ani şi a argumentat cã terenurile aflate la staţiunile de cercetare nu pot fi retrocedate.
O opinie asemãnãtoare are şi subprefectul Szakal Andras care a precizat cã acest caz este cunoscut, dar fiind vorba de un institut de cercetare, terenurile nu pot fi retrocedate în naturã.
Adrian Munteanu