Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Grevã generalã la Garda finaciarã

Publicat de radiomures, 17 mai 2006, 00:00

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a anunţat miercuri, într-o conferinţã de presã, cã angajaţii Gãrzii Financiare vor intra în grevã generalã la nivel naţional, joi dimineaţã, începând cu ora 8.00.
Ei cer protecţie împotriva evaziunii fiscale, plata orelor suplimentare şi o dotare necesarã pentru desfãşurarea activitãţii specifice.
„Statul este dator fiecãrui comisar al Gãrzii Financiare 50 de milioane de lei vechi pentru cele peste 600 de mii de ore suplimentare efectuate”, a susţinut Oprescu.
De asemenea, acesta a spus cã angajaţii Gãrzii Financiare plãtesc din banii proprii deplasãrile de control prin ţarã.
Pe întreaga perioadã de derulare a conflictului de muncã, comisarii Gãrzii Financiare, membrii SNFP, nu vor mai desfãşura activitãţi impuse de Autoritate în afara orelor de program, sâmbãta, duminica şi pe timp de noapte, pânã când va fi reglementat statutul comisarului Gãrzii Financiare, negociat între pãrţi.
Sindicaliştii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cei din Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã au anunţat cã s-au solidarizat cu angajaţii Gãrzii Financiare.

Mihaela Ionaş (surse: Mediafax)

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Eveniment joi, 2 octombrie 2025, 10:24

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara

Victima avea 65 de ani, iar decesul a fost constatat la locul accidentului, de personalul medical. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 13 și au fost...

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 16:43

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe

Cinci spectacole de teatru, cinci masterclass-uri, expoziţii, proiecţii de filme de animaţie şi lansări de carte vor avea loc în cadrul celei...

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 11:10

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș

Cel mai mare festival-concurs studențesc din România, Medifun, a început astăzi, la Târgu Mureș, aducând împreună sute de tineri din toată...

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 07:36

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz

Palatul Cotroceni va fi iluminat în roz, astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale a Luptei împotriva Cancerului de Sân, iar la eveniment va participa...

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 19:15

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a

Primăria Oraşului Sovata a anunţat, astăzi, că organizează ediţia a X-a a Festivalului Dovleacului, în perioada 10-12 octombrie. Programul va...

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 18:52

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara

Turnurile şi casele istorice din incinta Cetăţii Medievale a Sighişoarei vor fi colorate prin proiecţii de lumini şi umbre, instalaţiile...

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:56

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane

Filmele din selecția oficială AFF2025 concurează în cinci secțiuni competiționale: România, Europa de Est, Voci Emergente, DocSchool și,...

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:31

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania

Aproape 50 de lungmetraje și scurtmetraje – filme artistice, documentare și de animație, o selecție a celor mai bune producții maghiare...

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania