Femeile ar trebui să se lase de fumat până la vârsta de 30 de ani

Femeile ar trebui să se lase de fumat până la vârsta de 30 de ani, susțin medicii americani. Tinerele care fumează ar trebui să renunțe la acest viciu în intervalul 18 – 30 de ani. Această vârstă este cea mai potrivită pentru a renunța la fumat pentru ameliorarea stării de sănătate, anunță cercetătorii americani, după 15 ani de studii efectuate pe voluntari. Cercetătorii din SUA au analizat datele de la 1 milion de femei din întreaga lume. După cum au stabilit oamenii de ştiinţă americani, dacă doamnele reușesc să renunțe la fumat, atunci ele își prelungesc viața cu cel puțin zece ani. De asemenea, renunţarea la fumat va avea efecte favorabile directe şi asupra viitorilor săi urmași, care vor fi feriți de preluarea unor obiceiuri proaste de la mamă. Copiii, care cresc într-o familie în care mama este o fumătoare înrăită, se apucă și ei de cele mai multe ori de fumat, în proporție de 100% din cazuri. Cel mai dificil le este să renunțe la acest obicei femeilor care desfășoară o muncă ce le expune în permanență la stres sau atunci când interacționează cu oamenii. Cercetătorii le recomandă femeilor să găsească o soluție perfectă pentru a renunța la fumat, relatează Vlad Time.

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Situaţia de la Slănic Prahova se agravea...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Autorităţile au luat decizia de a evacua...

Parteneri