Rezultate controale DSVSA în Covasna

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna a aplicat anul acesta amenzi în valoare totală de peste 150.000 de lei pentru diverse nereguli şi abateri de la legislaţie.
In cele 11 luni din acest an, DSV Covasna a efectuat peste 7500 controale, în urma cărora au fost aplicate un număr de 276 amenzi contravenționale în valoare totală de peste 150.000 lei şi au fost retrase definitiv autorizațiile de funcționare unui număr de 68 unități.
De asemenea, în urma controalelor a fost retrasă de la comercializare o cantitate de peste 100 tone de alimente și a fost confiscată și neutralizată prin incinerare o cantitate de 9,5 tone.
Printre neregulile identificate s-au numărat lipsa documentelor însoțitoare pentru animalele vii, deficiențe de manipulare a produselor alimentare, starea necorespunzătoare de igienă și de sănătate a personalului, spații de depozitare supraaglomerate, nerespectarea lanțului frigorific, alimente cu termen de valabilitate depășit, etichetate necorespunzătoare, etc.
Conducerea instituţiei a menţionat că înaintea sărbătorilor de iarnă controalele se vor intensifica în târgurile de animale, piețele agroalimentare, unitățile de comercializare a produselor alimentare de origine animală, respectiv carmangerii, măcelării, magazine alimentare, supermarketuri, hypermarketuri etc, precum și în unitățile de alimentație publică, de tipul restaurantelor, cantinelor sau bufetelor.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Bani prin programul „Anghel Saligny” pen...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucră...

Parteneri