Sanitarii intrã marţi în grevã de avertisment
Publicat de radiomures, 20 noiembrie 2006, 00:00
Sindicaliştii aparţinând Federaţiei Sanitas vor intra, marţi, în grevã de avertisment, între orele 9,00 şi 11,00, cu întreruperea totalã a lucrului.
Iar la 28 noiembrie se va declanşa greva generalã pe perioadã nedeterminatã.
Sindicaliştii afirmã cã au recurs la aceastã ultimã formã de protest ca urmare a lipsei de interes a Ministerului Sãnãtãţii de a soluţiona principalele revendicãri ale Federaţiei care au fost înaintate încã din data de 10 octombrie, cu prilejul mitingului organizat de Federaţia Sanitas în Piaţa Constituţiei din Capitalã.
Sindicaliştii mai cer acordarea tichetelor de masã în anul 2007, pentru toţi salariaţii din reţeaua sanitarã şi de asistenţã socialã; elaborarea unor noi normative de personal, având în vedere necesitatea creşterii calitãţii actului medical şi de îngrijire şi acordarea tuturor drepturilor prevãzute de lege pentru funcţionarii publici.
De asemenea, ei solicitã îndeplinirea pânã la sfârşitul anului în curs a angajamentelor asumate de Ministerul finanţelor Publice prin Protocolul încheiat între reprezentanţii instituţie şi cei ai federaţiei.
Iulia Vizi