„Sã fiţi alãturi de noi”!
Publicat de radiomures, 14 noiembrie 2006, 00:00
Acesta este mesajul celor 80 de copii diabetici, dependenţi de insulinã din judeţul Mureş, pentru aceastã zi în care se marcheazã, în întreaga lume, Ziua Internaţionalã a Diabetului.
De curând, la Tg Mureş s-a înfiinţat şi o fundaţie a copiilor şi tinerilor care suferã de aceastã maladie, din pãcate facilitãţile de care aceştia beneficiazã din partea statului sunt aproape inexistente.
Printre cei 80 de copii cu diabet zaharat, gradul I-îi, se numãrã şi copilaşi cu vârste foarte fragede, începând de la un an de zile.
Aceştia au permanentã nevoie de un însoţitor, de o alimentaţie extrem de strictã şi extrem de scumpã şi pe lângã astea copiii mai suferã şi de marginalizare şi stigmatizare în mediile sociale din care fac parte.
Pe de altã parte, în judetul Mureş nu existã nici un psiholog pe aceastã specializare medicalã iar singurul medic diabetolog pediatru deserveşte trei judeţe.
Singurii care se ocupã de consilierea acestor copii şi acoperã majoritatea cheltuielilor cu medicaţia şi îngrijirea lor sunt pãrinţii.
Pentru cei 80 de copii bolnavi de diabet din judetul Mureş, asociaţia din care aceştia fac parte în colaborare cu Autoritatea de Sãnãtate Publicã Mureş şi câţiva sponsori au pregãtit un program special.
Copiii au vizionat câteva filmuleţe educative, au fãcut teste de hemoglobinã pentru determinarea glicemiei şi au primit cadouri.
În prima parte a zilei şi adulţii mureşeni au putut participa la o acţiune a ASP Mureş pentru determinarea gratuitã a glicemiei.
Dintre cele peste 150 de persoane care au fãcut acest test circa 15% au fost depistate cu valori foarte ridicate ale glicemiei.
Cristina Bulbescu