67 de polițiști mureșeni au depus azi jurământul
Cei 67 de agenţi de poliţie încadraţi din sursă externă în urma concursului organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş au depus azi jurământul de credinţă în cadrul unei ceremonii organizate la sediul I.P.J. Mureş.
Polițiștii au fost felicitaţi şi au ascultat mesajele transmise de conducerea Poliţiei Române şi de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.
În perioada februarie – aprilie, agenţii de poliţie vor participa la cursul de iniţiere în carieră ce se va desfăşura la instituţiile de învăţământ ale Poliţiei Române.
După 6 luni, în care se vor afla în responsabilitatea unui poliţist cu experienţă, aceştia vor susţine examenul de definitivare.
Pe toată perioada de pregătire, poliţiştii nu vor avea dreptul să poarte armament, să desfăşoare activităţi specifice structurii poliţiei judiciare şi a poliţiei rutiere.
De asemenea nu au acces la informaţii clasificate, până la obţinerea calităţii şi a avizelor necesare.