BC Mureș, victorie scontată cu Olimpic Baia Mare
“Tigrii” s-au impus, sâmbătă seara, pe teren propriu, cu scorul de 87-65 în fața nou-promovatei Municipal Olimpic Baia Mare, într-un meci contând pentru cea de-a 18-a etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Mureșenii au dominat partida, adjudecându-și categoric primele trei sferturi ale întâlnirii(25-14, 24-15 și 24-14), iar pe final, au oprit motoarele, permițând oaspeților să se impună în ultimul act, cu 22-14.
Muntenegreanul Goran Martinic, cu 21 de puncte și letonul Ernest Kalve, cu 13, au fost principalii marcatori ai formației antrenate de Szaszgaspar Barnabas și George Trif.
În urma acestei victorii, BC Mureș a cumulat 25 de puncte și va juca etapa viitoare, la 1 februarie, în deplasare, contra formației CSU Sibiu.
Valeriu Voaideș