Râul Mureş nu a mai creat probleme în cursul nopţii

Prefectul judeţului, Lucian Goga, a declarat pentru RTM că râurile Mureş şi Gurghiu au fost monitorizate pe tot parcursul nopţii, dar apele nu au mai afectat gospodăriile de pe mal.
În continuare se intervine asupra blocajelor de gheaţă, pentru a preveni revărsarea necontrolată:

Situaţia este stabilă, am monitorizat şi în cursul nopţii trecute, sloiurile au plecat în aval, dar fără ca apa să iasă din matcă şi să inunde gospodării şi anexe gospodăreşti, apa a ieşit pe terenuri agricole dar nu s-au produs pagube, situaţia la ora actuală este stabilă, se prognozează şi o uşoară scădere a temperaturii, care va stabiliza sloiurile. Avem o avertizare hidrologică dar pe Mureşul inferior, unde nu avem probleme. Am avut semnalări în zona Iernut, dar nu a fost nevoie de intervenţie. ”

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că pompierii din Topliţa monitorizează segmentul de apă până la Lunca Bradului, dar nu s-au mai înregistrat probleme deosebite:

Au fost identificate ieri 5 blocaje de gheaţă, cel mai mare dintre acestea având o lungime de circa 1 kilometru, la ieşirea din Topliţa spre Reghin. Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş au acţionat în cursul zilei de ieri pentru deblocarea cursului râului Mureş, intervenind progresiv, din aval în amonte, în zonele cu blocajele de gheaţă de pe raza localităţilor Lunca Bradului, Neagra, Stânceni şi Ciobotani, în acest moment intervenind în localitatea Neagra, din comuna Stânceni.”

Echipajele ISU monitorizează în continuare apele, iar în prima fază se va interveni cu utilaje de la Apele Române şi, dacă este cazul, cu explozibil.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri