Voleibalistele mureșene au pierdut la București

Publicat de radiomures, 18 februarie 2017, 13:23
Echipa feminină de volei CSU Medicina Tg.Mureș a pierdut, vineri seara, în deplasare, cu scorul de 3-0 la seturi, în fața formației CSM București, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 18 a Diviziei A1. Mureșencele au cedat după o oră și 22 de minute de joc, cu 24-26, 16-25 și 20-25. În urma acestui eșec, echipa antrenată de sârbul Predrag Zucovic și Florin Țurcanu, ocupă locul VIII în clasament, cu 20 de puncte. Etapa viitoare, CSU Medicina va juca la 25 februarie, pe teren propriu, cu Unic Piatra Neamț.
Valeriu Voaideș