Locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe ar putea fi obligați să își microcipeze și să își sterilizeze câinii

Primăria dorește, de asemenea, să realizeze un registru de evidenţă al tuturor câinilor din municipiu.
Potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de către autorităţile locale, atât microciparea, cât şi sterilizarea animalelor vor fi subvenţionate din bugetul local.
Documentul stipulează, de asemenea, amenzi cuprinse între 200 şi 800 de lei pentru proprietarii care nu se vor conforma prevederilor regulamentului ce va fi supus votului Consiliului local.
Autorităţile locale şi-au anunţat, totodată, intenţia de a realiza un recensământ al câinilor din municipiul Sfântu Gheorghe în perioada 1-30 aprilie.
Iniţiatorul proiectului, viceprimarul Toth Birtan Csaba a explicat că aceste măsuri au scopul de a stopa înmulţirea necontrolată a câinilor pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe şi implicit a prezenţei în spaţiile publice a câinilor fără stăpâni, arătând că există o serie de “focare” ce generează acest fenomen, în zona industrialăşi Cartierul Orko, locuit de membrii comunităţii rome.
Cetăţenii îşi pot exprima punctul de vedere în legătură cu proiectul aflat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei până pe data de 13 martie a.c.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – TEATRU LA MICROFON cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri