ISU Mureş propune interzicerea incendierii miriştilor

În judeţul Mureş a fost în vigoare, până la sfârşitul anului trecut, un ordin al prefectului care interzicea arderea miriştilor.
Şeful ISU “Horea” Mureş, generalul Dorin Oltean, spune că, datorită acestui ordin, numărul incendiilor a scăzut considerabil, iar judeţul Mureş a ajuns exemplu la nivel național din acest punct de vedere.
De aceea, Oltean va propune prefectului emiterea unui alt ordin de acest fel, pentru menţinerea trendului descendent pe linie de incendii de vegetaţie.

La nivelul judeţului Mureş, ca urmare a măsurilor de prevenire luate în cursul anului trecut, am fost unul dintre judeţele cu cele mai puţine incendii de vegetaţie uscată. Urmează ca, la următoarea şedinţă a Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, să propunem domnului prefect un nou ordin al prefectului cu privire la arderile de vegetaţie de pe teritoriul judeţului Mureş. Anul trecut, acest ordin a fost luat ca ordin de bună practică şi folosit la nivelul întregii ţări ca un document foarte bun, ca dovadă, la nivelul judeţului s-a văzut o scădere semnificativă a scăderii numărului de incendii la vegetaţie uscată şi mirişti.”

În Topliţa, la sfârşitul lunii februarie pompierii au intervenit pentru stingerea unei suprafeţe incendiate de 2 ari.
Purtătorul de cuvânt al ISU „Oltul” Harghita, Alina Ciobotariu, a arătat că cei care vor să ardă resturile de vegetaţie trebuie să obţină o serie de aprobări.

Cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine de la autorităţile competente următoarele documente: permis de lucru cu focul, obţinut de la primărie, şi aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Se exceptează de la această obligaţie arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor. Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară pentru prevenirea răspândirii unor boli sau unor dăunători specifici. Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt, parcelarea miriştii în suprafeţe de maxim 10 hectare prin fâşii arate, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi, asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii.”

Cei care nu respectă aceste dispoziţii riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri