Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Premierul Sorin Grindeanu este invitat în Parlament la „Ora prim-ministrului”

Premierul Sorin Grindeanu este invitat în Parlament la „Ora prim-ministrului”
Foto: Sursa foto: tion.ro

Publicat de radiomures, 12 martie 2017, 16:30

Premierul Sorin Grindeanu este invitatul dezbaterii politice „Ora prim-ministrului”, organizată mâine după-amiază în plenul Camerei Deputaţilor.
Dezbaterea, cu tema „Efectele guvernării netransparente – Ordonanţele de Urgenţă 6 şi 9 pe 2017” a fost solicitată de Grupul parlamentar al PNL.

Ordonanţa de Urgenţă 6 se referă la modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice, iar Ordonanţa 9 la măsuri bugetare pe anul în curs şi prorogarea unor termene.

Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, a declarat recent că bugetul pe anul în curs îi dă posibilitatea ministrului dezvoltării regionale să acorde discreţionar fondurile europene pentru dezvoltare locală.

Raluca Turcan a mai spus că, la doua luni de la alegeri, autorităţile locale din România au devenit dependente de ministrul dezvoltării regionale şi au fost subjugate politic:

Prin bugetul de stat pentru anul 2017 s-a creat posibilitatea ca din pixul ministrului dezvoltării regionale o mare parte din proiectele de dezvoltare locală cu fonduri europene să se deruleze în mod discreţionar, să transforme autorităţile locale în dependenţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi în acelaşi timp să se elimine pragul pentru creditele de angajament şi posibilitatea de a transfera banii dintr-un cont în altul, ceea ce înseamnă de la un proiect la altul. Pentru autorităţile locale, asta înseamnă subjugare politică.

Rusia va continua să testeze reacția României, spune ministrul Apărării
Politic duminică, 14 septembrie 2025, 11:27

Rusia va continua să testeze reacția României, spune ministrul Apărării

Ministrul apărării a declarat aseară, Liviu-Ionuț Moșteanu , la Antena3 CNN, că Rusia va continua să provoace şi să testeze reacţia...

Rusia va continua să testeze reacția României, spune ministrul Apărării
România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat
Politic sâmbătă, 13 septembrie 2025, 11:40

România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat

România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat, a anunţat ministrul investiţiilor...

România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române
Politic sâmbătă, 13 septembrie 2025, 11:39

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române, Sorin Lucaci. Diana Buzoianu susţine că...

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române
Liderii coaliției de guvernare se vor reuni miercuri
Politic miercuri, 10 septembrie 2025, 14:46

Liderii coaliției de guvernare se vor reuni miercuri

Liderii coaliției de guvernare se întâlnesc astăzi de la ora 18:00, după mai multe zile în care s-au înmulțit criticile la adresa politicilor...

Liderii coaliției de guvernare se vor reuni miercuri
Politic miercuri, 10 septembrie 2025, 13:28

AUR a depus o moţiune simplă privind situaţia din sistemul de educaţie

Alianţa pentru Unirea Românilor a depus la Senat astăzi o moţiunea simplă privind situaţia din sistemul de educaţie. Moţiunea intitulată...

AUR a depus o moţiune simplă privind situaţia din sistemul de educaţie
Politic marți, 9 septembrie 2025, 19:46

Nu există o iniţiativă legislativă privind vârsta generală de pensionare

Nu există o iniţiativă legislativă privind vârsta generală de pensionare, afirmă Ministrul Muncii după ce declaraţii ale premeirului,...

Nu există o iniţiativă legislativă privind vârsta generală de pensionare
Politic luni, 8 septembrie 2025, 12:55

Parlamentul va dezbate, săptămâna aceasta, un proiect de modificare a Codului Muncii

Pe agendă figurează, de asemenea, un proiect privind introducerea aşa-numitului „majorat digital”, care presupune accesul copiilor cu...

Parlamentul va dezbate, săptămâna aceasta, un proiect de modificare a Codului Muncii
Politic luni, 8 septembrie 2025, 08:37

Cele patru moţiuni de cenzură depuse de opoziţie în Parlament împotriva guvernului – au fost respinse, ieri, prin vot.

A fost o şedinţă-maraton, în care plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a dezbătut moţiunile prin care au fost atacate patru...

Cele patru moţiuni de cenzură depuse de opoziţie în Parlament împotriva guvernului – au fost respinse, ieri, prin vot.