Continuă negocierile cu sindicaliştii de la Căile Ferate

La Ministerul Transporturilor continuă negocierile cu sindicaliştii de la Căile Ferate, după ce la mai multe regionale din ţară a fost grevă spontană astăzi, iar trenurile nu au circulat timp de mai multe ore.

La ora 24:00 expiră Contractul Colectiv de Muncă la Compania CFR Călători, iar sindicaliştii nu sunt mulţumiţi cu această creştere salarială de doar 9% pe care a propus-o administraţia. Ei au cerut o creştere de 20 de procente. Sunt discuţii şi cu sindicatele de la CFR Infrastructură. Angajatii acestei companii sunt cei care au oprit astăzi activitatea, într-un protest spontan.

La CFR Infrastructură, Contractul Colectiv de Muncă a expirat deja, iar sindicaliştii nu au fost de acord cu prelungirea cu cel mult trei luni a actualului Contract Colectiv de Muncă, urmând ca prin noul contract să fie suplimentat fondul de salarii cu 22 de procente. La cele două companii feroviare de stat sunt aproximativ 30.000 de angajaţi, iar în lipsa unui acord cu cele două companii, sindicaliştii ar putea opri şi mâine activitatea, într-un alt protest spontan.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri