Noua lege a salarizării este pe placul sindicatelor mureșene din învățământ

Noua lege a salarizării unitare, care va intra în curând în Parlament prevede că un profesor debutant de liceu va ajunge la 1.962 lei anul acesta, la 3.520 lei în 2020, iar un profesor universitar cu vechime și gradație maxime va avansa de la 6.050 lei la 11.337 lei peste trei ani.
Președintele Sindicatului ”Spiru Haret” Mureș, Ioan Săcărea, a declarat pentru RTM că noua lege acoperă aproape toate nevoile personalului din învățământ, chiar dacă alte categorii sociale beneficiază de prevederi mai bune:

Legea salarizării devine o lege politică deja, nu mai e tehnică, în coaliție a fost adoptată. Pe noi ne bucură că sunt prevăzute majorări în sistemul de învățământ, deși în sănătate, de exemplu, salariile pe lege sunt mai mari, dar nu asta e problema. Noi suntem mulțumiți sau relativ mulțumiți pentru că, la intrare în sistem, debutantul poate primi valoarea a 500 de euro, de exemplu, este un lucru bun, iar la ieșire,1.500. La mijlocul carierei, la 25 de ani de vechime, are cel mai mare salariu, iar de acolo, crește foarte puțin.”

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că Legea salarizării unitare va fi o inițiativă a tuturor deputaților și senatorilor care fac parte din coaliția de guvernare, iar proiectul va ajunge în Parlament „probabil în această săptămână”.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri